Romani 1, 1-7 (Prolog: Chemarea la apostolie)
Sfântul Apostol se autoproclamă “robul lui Iisus Hristos”, dând dovadă de un statut teologic aparte. De asemenea, el declară că “vestea cea bună” (Evanghelia) nu este produsul gândirii sale personale, ci o dovadă a Proniei divine Care dorește “ca tot omul să se mântuiască”.
Evanghelia predicată are – drept conținut teologic de bază – natura celor două firi hristice: dumnezeiască și omenească. Versetele 3-4 dovedesc umanitatea și divinitatea Mântuitorului. El S-a întrupat pentru a-i aduce pe toți oamenii la statutul de creștini rodnici și ascultători (v. 5 – acest verset este unul foarte greu de tradus cu exactitate, din pricina genitivului credinței – însă soluția ne-o oferă Sf. Ioan Gură de Aur).
În versetele 6-7, apostolul neamurilor îi descrie pe credincioșii romani cu titulatura de “sfinți”, în viață. Aceștia au fost aleși spre această demnitate, dar sunt și responsabilizați, în continuare, să rămână credincioși până la capăt.
Prologul de față subliniază următoarele teme: autorul, destinatarii, sfinții din Roma, Hristos Domnul și evanghelia mântuirii.
