Romani 1, 18-23 (Starea de idolatrie a minții)
Mânia lui Dumnezeu nu este rodul unei stări de irascibilitate divină, ci urmarea genuină la adresa păcatului, ea este reacția hotărâtă a unui Dumnezeu drept Care-Și descoperă măsura sfințeniei. Creatorul a implantat adânc în om dovada existenței Lui, însă subiectul uman a ajuns – în nebunia lui – să se închine materiei, nu Făcătorului. Aceștia L-au cunoscut pe Domnul, prin intermediul revelației naturale, însă nu L-au proslăvit și nici nu I-au mulțumit pentru darurile primite.
Trufia minții nerecunoscătoare atrage nebunia. Omul își justifică păcatul și etalează tot felul de teorii despre Dumnezeu, dintre cele mai ilare, când Revelația era mereu la un pas distanță. Pericopa de față descrie spirala descendentă – care se coboară la iad – petrecută în viața omului indiferent religios, mai ales atunci când până și Dumnezeu – în cele din urmă – îl abandonează: Iisus îi lasă pe aceștia pradă nebuniei lor!
