Romani 2, 1-8 (Nimeni nu scapă de judacata lui Dumnezeu)
După ce a demonstrat păcătoșenia păgânului imoral (1, 18-32), apostolul își prezintă argumentația contra moralistului religios – evreu sau neevreu – recurgând la șase principii care guvernează judecata divină (cunoștința, adevărul, vinovăția, faptele comise, imparțialitatea, motivația).
Judecata va fi în conformitate cu adevărul. Evreii au crezut că vor fi excluși de la judecată doar din pricina filiației lor, însă au ignorat scopul prelungirii bunătății divine: pocăința, iar ei nu și-au îndreptat purtările.
Judecata va fi în conformitate cu faptele fiecăruia. Dreptul Judecător va judeca omenirea în concordanță cu faptele săvârșite (bune sau rele) în decursul vieții. Omenirea nu dobândește mântuirea doar prin fapte proprii, care sunt forțate și paupere, ci mai ales prin harul Domnului Iisus Hristos – căci evreii au avut Legea și faptele etice, dar nu s-au izbăvit prin ele.
