Eroii din decembrie 1989, pomeniți în toate bisericile din țară

de | dec. 20, 2015

Marţi, 22 decembrie 2015, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român în decembrie 1989.

La Catedrala patriarhală, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00.

De asemenea, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2015, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 26 de ani.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troiţa din cimitirul Eroilor Tineri (cartierul Pieptănari, sector 4), la troiţele de la Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Radio şi Televiziune, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: http://basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vizita Mitropolitului Andrei, la Penitenciarul Bistrița

Vizita Mitropolitului Andrei, la Penitenciarul Bistrița

Marţi, 15 decembrie 2015, persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistriţa au avut ocazia de a se întâlni cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului....

Gestionarea emoțiilor, un alt mod de a fi inteligent

Gestionarea emoțiilor, un alt mod de a fi inteligent

La biserica Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Ap. Bartolomeu din Cluj Napoca s-a întrunit astăzi Cercul preoțesc nr.2 din Cluj Napoca având ca temă de dezbatere  „Gestionarea emoțiilor, un alt mod de a fi inteligent”. Preoții participanți au fost familiarizați cu...

O nouă seară duhovnicească organizată de tinerii din ASCOR Cluj

O nouă seară duhovnicească organizată de tinerii din ASCOR Cluj

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj invită credincioşii să participe la cea de-a cincea seară duhovnicească din acest post al Nașterii Domnului. Cei care vor participa joi seara la slujba Vecerniei în Catedrala Mitropolitană vor putea asculta un cuvânt...