Eroii neamului, pomeniți la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece

de | mai 21, 2015 | Actualitatea religioasă

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi, 21 mai 2015, Înălțarea Domnului, zi în care sunt pomeniți eroii neamului românesc, în toate bisericile ortodoxe, la monumentele și în cimitirele eroilor din țară și străinătate. Cei care s-au jertfit pentru țară au fost comemorați astăzi și la Mănăstirea clujeană Muntele Rece, care și-a serbat hramul în această zi, cu ocazia praznicului Înălțării Domnului.DSC_0951

La sărbătoarea așezământului monahal a fost prezent exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, care a oficiat Sfânta Liturghie iar la final, a fost săvârșit, alături de un sobor de preoți, un Parastas în Cimitirul Eroilor din apropierea mănăstirii, ne-a spus starețul așezământului monahal, părintele Arsenie Gălățan: „Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem aceste zile de praznic luminos. După Sfânta Liturghie am săvârșit Parastasul la Cimitirul din proximitatea sfintei noastre mănăstiri, după care au fost depuneri de coroane, parada și onorurile militare”.

Ultimele articole

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Cateheza de azi are ca subiect Sfânta Cruce și va continua firul pastoral început acum câteva săptămâni, în care am vorbit despre Cinstirea Sfinților, a Sfintelor Moaște și a Sfintelor Icoane. Întâi de toate, Sfânta Cruce este un semn creștin, distinct și distinctiv....

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca | Comunicat de presă

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca | Comunicat de presă

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 12 iunie 2022, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, după o întrerupere de doi ani. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru...