Este important să avem această armă: rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, prin care simți că nu mai ești singur | Mitropolitul Bartolomeu Anania

de | mart. 9, 2023

Din experiența mea personală aș da următorul sfat: când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu amețești. Să știți că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să amețești când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiți de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veșnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puțin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieți.

Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenții, fără sfințenie, care, însă, te sfințește prin sfințenia ei, prin care simți că nu mai ești singur, prin care simți că te însoțește în primejdie, că te însoțește în boală, că-ți întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Zilele trecute mă întreba un foarte rafinat intelectual, pe care l-am întâlnit la Cluj: „Ce se întâmplă cu experiența mea de fiecare zi? Eu sunt un om de rând. Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie permanentă?”. I-am spus: „Depinde de dumneata, nu depinde de Dumnezeu. El este întotdeauna gata. Important e dacă tu, ca om, ai suficiente antene pentru El sau dacă devii receptiv la Dumnezeu”.

Iată, de exemplu, o floare a câmpului: dimineața roua plutește în aer, iar floarea, dacă își deschide cupa, primește roua, dar dacă nu și-o deschide, nu o primește. Roua există și este gata să roureze, important fiind ca sufletul omului, asemenea unei flori, să se deschidă către Dumnezeu. Dacă se deschide, întâlnirea dintre Dumnezeu și om prin rugăciune, prin contemplația mistică și prin trăirea adâncă, duhovnicească are loc și devine un unicat în viața omului.

(Mitropolitul Bartolomeu AnaniaRugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, 2013, pp. 37-38)

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul

Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul

Pe data de 30 martie, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Scărarul; tot lui îi este dedicată și duminica a IV-a din Postul Mare, un semn că viețuirea lui este normativă pentru totți creștinii preocupați de mântuire. Sf. Ioan Scărarul este și un autor...

Dileme în cuvinte grele | Duminica a 3-a din Post

Dileme în cuvinte grele | Duminica a 3-a din Post

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1; Luarea crucii și urmarea lui Hristos „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va...

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului IX

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului IX

În această emisiune vom discuta din nou pe marginea temei O tâlcuire a Crezului. Crezul sau Simbolul de credință cuprinde, în afirmații concise, principalele aspecte ale învățăturii de credință a Bisericii. Se rostește la fiecare Liturghie dar și în rugăciunile...