„Liber este omul care nu slujește patimilor, ci cu înțelepciune și cu înfrânare își stăpânește trupul și se îndestulează plin de mulțumire cu cele dăruite de Dumnezeu, chiar de ar fi foarte puține. Căci mintea iubitoare de Dumnezeu și sufletul, dacă vor cugeta la fel, vor împăciui și trupul întreg, chiar de n-ar vrea acesta. Deoarece când vrea sufletul, toată turburarea trupului se stinge.” (Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia 1, 56)
Sfântul Antonie pune degetul direct pe rană. El nu intră în dezbateri politico-filozofice, nici măcar sociale, ci ne spune că întâlnești libertatea doar la omul nepătimaș. Punctul nevralgic este atins fără ocoliș indiferent de potențialele reacții ale celor care ar vedea libertatea ca împlinire a „toate-mi sunt îngăduite”( 1. Cor. 6, 12). De asemenea, nu face nici o referire la regimul politic ce ar putea atenta la libertatea individului, pentru că știe, e afacere lumească. Grija părintească a sfântului se materializează în a ne atenționa ferm că viciul e stăpân gelos care nu oferă spațiu de mișcare, ba mai mult, îl restrânge, până la anulare, cu fiecare fir de nisip prelins din clepsidra vieții.
Sfântul Apostol Pavel îi avertiza pe galateni că „au fost chemați la libertate”(Gal.5, 13) și să nu folosească această libertate greșit pentru a nu ajunge robi. Robia, de care încearcă să ne ferească Dumnezeu, prin glasul Scripturilor și al Sfinților Părinți, este, fără doar și poate, robia păcatului. Patima este închinare la idoli și, tot cel ce face idol din membrele trupului său nu mai este liber, e sclav.
Pentru cel ce se întreabă ce are de făcut, sunt și soluții. Rețeta stă în dreapta măsură, în cugetarea aleasă care face loc mulțumirii prin înfrânarea de la dorințele ce ar putea să ne exploateze libertatea. Legătura dintre suflet și trup este, și de această dată, argumentată de Sfântul Antonie ca o legătură cauză-efect. Un suflet bine strunit ajută trupul să-și păstreze vitalitatea, sănătatea, indiferent de factorii de presiune. Că sfântul are dreptate nu avem nici o îndoială. Libertatea este independența totală față de păcat și ridicarea deasupra problemelor generate de o lume căzută, neputincioasă, imperfectă.
La întrebarea dacă suntem sau nu liberi, putem răspunde doar prin filtrul vieții duhovnicești, mult mai importantă decât cea pur mundană. Putem avea cel mai democratic regim posibil sau cea mai îngrozitoare formă de tiranie, dacă reușim să ne menținem departe de păcat, am dobândit adevărata libertate.
La întrebarea „sunt un om liber?” se pare că-i putem răspunde într-un singur fel, iar Sfântul Antonie ne spune cum.
