Eu, tu, noi și Dumnezeu – Autor și iconar Raluca Prelipceanu – Întâlnire organizată de Biserica studenților și A.S.C.O.R. Cluj

de | feb. 7, 2019

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj-Napoca vă invită joi, 7 februarie 2019, de la ora 20:00 la o întâlnire deosebită cu autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și iconarul Raluca Prelipceanu. Întâlnirea va avea loc la Sala C2 a Cantinei Studenților (str. Hasdeu, nr. 45, lângă Biserica studenților). Raluca Prelipceanu este și inițiatoarea și continuatoarea proiectelor de salvare a bisericilor aflate in pericol de distrugere. A lucrat și a reușit mobilizarea pentru salvarea bisericii din localitatea Vința, care urma să fie acoperită de lacul de steril din zonă.

Despre Raluca Prelipceanu mai cunoaștem că a terminat studiile în domeniul Relații Economice Internaționale. A fost plecată la studii 8 ani în Franța și un an în Italia. În Franța, a facut masteratul în Economia Dezvoltării și un doctorat pe Migrația românilor și efectele la nivelul familial și social, amândouă la Paris și Sorbona. A beneficiat de burse Erasmus, Schuman, Marie Curie și în cadrul celei din urmă a lucrat un an în Italia. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours. A studiat in același timp Iconologie cu pr. Nicolai Ozolin la Institutul Ortodox Saint Serge. A lucrat iconografie împreună cu Helene Blere în cadrul atelierului St. Joseph. Helene Blere a fost formată de profesorul și teologul Leonid Uspenski și de pr. Sofronie Saharov. În țară, a contribuit cu articole scrise  la mai multe reviste creștine: Lumea credinței, Lumea monahilor, Lumina și Familia Ortodoxă.  În prezent, se ocupă de proiecte culturale și pictează. A publicat câteva articole legate de programul iconografic de la bisericuța din Vința. Este autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și lucrează la încă două cărți care vor apărea în anul acesta:  o traducere a unei cărți a lui Michel Quenot despre icoanele martirilor și o carte despre convertiri la Ortodoxie din Occident.

Eu, tu, noi și Dumnezeu – Autor și iconar Raluca Prelipceanu - Întâlnire organizată de Biserica studenților și A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean...