Eu, tu, noi și Dumnezeu – Autor și iconar Raluca Prelipceanu – Întâlnire organizată de Biserica studenților și A.S.C.O.R. Cluj

de | feb. 7, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj-Napoca vă invită joi, 7 februarie 2019, de la ora 20:00 la o întâlnire deosebită cu autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și iconarul Raluca Prelipceanu. Întâlnirea va avea loc la Sala C2 a Cantinei Studenților (str. Hasdeu, nr. 45, lângă Biserica studenților). Raluca Prelipceanu este și inițiatoarea și continuatoarea proiectelor de salvare a bisericilor aflate in pericol de distrugere. A lucrat și a reușit mobilizarea pentru salvarea bisericii din localitatea Vința, care urma să fie acoperită de lacul de steril din zonă.

Despre Raluca Prelipceanu mai cunoaștem că a terminat studiile în domeniul Relații Economice Internaționale. A fost plecată la studii 8 ani în Franța și un an în Italia. În Franța, a facut masteratul în Economia Dezvoltării și un doctorat pe Migrația românilor și efectele la nivelul familial și social, amândouă la Paris și Sorbona. A beneficiat de burse Erasmus, Schuman, Marie Curie și în cadrul celei din urmă a lucrat un an în Italia. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours. A studiat in același timp Iconologie cu pr. Nicolai Ozolin la Institutul Ortodox Saint Serge. A lucrat iconografie împreună cu Helene Blere în cadrul atelierului St. Joseph. Helene Blere a fost formată de profesorul și teologul Leonid Uspenski și de pr. Sofronie Saharov. În țară, a contribuit cu articole scrise  la mai multe reviste creștine: Lumea credinței, Lumea monahilor, Lumina și Familia Ortodoxă.  În prezent, se ocupă de proiecte culturale și pictează. A publicat câteva articole legate de programul iconografic de la bisericuța din Vința. Este autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și lucrează la încă două cărți care vor apărea în anul acesta:  o traducere a unei cărți a lui Michel Quenot despre icoanele martirilor și o carte despre convertiri la Ortodoxie din Occident.

Eu, tu, noi și Dumnezeu – Autor și iconar Raluca Prelipceanu - Întâlnire organizată de Biserica studenților și A.S.C.O.R. Cluj

Ultimele articole

Parastas la Dej, în memoria fostului protopop Teofil Herineanu

Parastas la Dej, în memoria fostului protopop Teofil Herineanu

Preoți, duhovnici, apropiați și sute de credincioși s-au rugat pentru odihna veșnică a fostului protopop al Dejului, Teofil Herineanu, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinește un an. Sâmbătă, 6 februarie 2016, cu toții s-au adunat în biserica parohiei Dej...

Simpozion internațional la Stockholm

Simpozion internațional la Stockholm

Miercuri, 3 februarie 2016, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi Academia de Studii Ortodoxe „Sfântul Ignatie” din Stockholm au organizat la sediul acestei academii Simpozionul internațional cu tema: „Beyond East and West: Early Ecclesiological Printings in...

Memoria Mitropolitului Bartolomeu, păstrată vie în inimile clujenilor

Memoria Mitropolitului Bartolomeu, păstrată vie în inimile clujenilor

O seară comemorativă, dedicată celui ce a fost omul Bisericii și omul de cultură Bartolomeu Anania, a fost organizată luni, 1 februarie, de la ora 19:00, în Muzeul Mitropoliei Clujului. Au participat, pe lângă sute de clujeni, preoți, artiști, scriitori, actori și...

Spectacol caritabil la Gherla

Spectacol caritabil la Gherla

 Asociațiile Tinerilor Creștini Ortodocși și Filantropia Ortodoxă din Gherla, împreună cu protopopiatul invită publicul la spectacolul caritabil „Dragostea nu cade niciodată”. Evenimentul va avea loc pe data de 14 februarie 2016 de la ora 16:00 la Cinematograful Pacea...