Eva cea nouă (Joi, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)

de | sept. 16, 2021

Evanghelia zilei: Mc 3, 28 – 35

Zis-a Domnul: adevărat vă spun vouă că toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor şi oricâte hule vor rosti ei; dar cine va huli împotriva Sfântului Duh nu va avea iertare în veci, ci va fi supus la osândă veşnică. Acestea   le-a spus Iisus pentru că ziceau că El are duh necurat. Atunci au venit fraţii şi mama Lui şi, stând afară, au trimis la El, ca să-L cheme. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: iată mama Ta, fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară, Te caută. Atunci El a răspuns, zicându-le: cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi, privind pe cei ce şedeau împrejurul Lui, a zis: iată mama Mea şi fraţii Mei; căci oricine va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu, şi sora Mea şi mama Mea.

Eva cea nouă

În Sfintele Evanghelii se vorbeşte puţin despre Maica Domnului, dar „pu­ţinul” acesta ne spune mult despre ea. Vestea pe care Arhanghe­lul Gavriil o aduce Fecioarei Maria este o „evanghelie”, căci însuşi cuvân­tul gre­cesc „evan­ghe­lie” în­seamnă „veste bună”.

Un studiu atent al Evangheliei a treia arată că aceasta conţine părţi proprii Sfântului Luca, părţi de o valoare inestimabilă, pe care nu le găsim la ceilalţi evan­ghelişti. Cele două capitole de la începutul Evan­ghe­liei conţin detalii pe care le ştia numai Fecioara Maria şi nu greşim spu­nând că un izvor sigur al Sfântului Luca în redactarea celor două capitole a fost Fecioara Maria. Se spune în al doilea capitol al Evangheliei după Luca că: „Maria păstra toate cuvintele acestea, pu­nându-le întru inima ei”.[1] Despre ce cuvinte este vorba? Despre cuvintele pe care le-a auzit de la păstorii care păzeau turmele stăpânilor lor lângă Betleem şi despre cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos la vârsta de 12 ani, atunci când a rămas în tem­plu în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi între­bându-i.

Ca atare, Evanghelia lucanică a copilăriei lui Iisus[2] este o evan­ghelie de la Maica Domnului, deoarece conţine cuvinte pe care numai Maica Domnului le ştia; apoi, dacă ţinem seama de episodul Bunei Vestiri şi de vizita de care Fecioara Maria i-a făcut-o Elisabetei, putem zice că relatarea lucanică este o evanghelie către Maica Domnului, fiind adresată în primul rând Sfintei Fecioare Maria şi o evanghelie despre Maica Domnului, textul menţionat spunându-ne şi cel mai mult, din în­treg Noul Testament, despre Maica Domnului.[3]

În afară de aceste două capitole din Evanghelia după Luca, Maica Domnului mai este menţionată doar de puţine ori pe tot parcursul Noului Testament. În capitolul al II-lea al Evangheliei după Ioan, unde este relatată nunta din Cana Galileii, apoi în capitolul al XII-lea al Evan­gheliei după Matei, cu locurile paralele, respectiv capitolul al III-lea al Evangheliei după Marcu, pericopa biblică la care ne referim şi capitolul al VIII-lea al Evangheliei după Luca, unde se relatează episodul întâlnirii dintre Iisus cu mama şi fraţii Săi şi o ultimă relatare, în capitolul al XIX-lea al Evangheliei după Ioan, în care o găsim pe Maica Domnului împre­ună cu uce­nicul pe care-l iubea Iisus, respectiv cu Sfântul Apostol Ioan, stând lângă crucea pe care era răstignit Domnul Hristos.

Sunt unii din cei necinstitori de Maica Domnului, protestanţi şi neo­protes­tanţi, care afirmă că atât episodul de la nunta din Cana, cât şi întâlnirea dintre Iisus cu mama şi fraţii Săi, ar pune-o în umbră pe Fecioara Maria, spunând că Domnul Hristos nu a cinstit-o pe Maica Sa, atunci când i s-a adresat cu apelativul „femeie”, zicând: „Ceasul Meu nu a sosit încă” sau că este o femeie la fel ca toate femeile care, după ce L-a născut, a mai avut şi alţi fii.

Trebuie să spunem că apelativul „femeie” nu era folosit de vechii evrei în sens peiorativ. Această adresare era familiară în limbaj ebraic. Iisus o foloseşte inten­ţionat, atât aici, cât şi mai târziu, pe cruce, ca o rezonanţă a textului din Facere capitolul al III-lea, atunci când Domnul Dumnezeu, prin blestemul adresat şarpelui, adică diavolului, a rostit şi prima veste bună pentru om:

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Fac 3, 15).

Acest apelativ „femeietrebuie citit în legătură cu profeţia din car­tea Facerii şi trebuie înţeles în sens duhovnicesc: aşa cum femeia Eva de­vine „mama tuturor celor vii”, femeia Maria, numită de Părinţii Bisericii şi „Eva cea nouă” – devine mama lui Mesia şi, prin El, a tuturor celor vii din Împărăţia lui Dumnezeu.

Domnul Hristos spune: „Ceasul Meu nu a sosit încă”,[4] dar împli­neşte ce­rerea Maicii Sale. Dacă Iisus nu ar fi cinstit-o pe Maica Sa, nu ar fi ascultat-o la nunta din Cana şi nu ar fi săvârşit aici prima Sa minune prefăcând apa în vin.

Dar spunem şi mai mult: dacă în Vechiul Testament statutul femeii era in­ferior celui al bărbatului, vine Domnul Hristos şi restabieşte egali­tatea prin faptul că se naşte din femeie fără a face apel la bărbat. Apoi sin­gura şi cea mai înaltă autoritate omenească faţă de care Dumnezeu-Cuvântul se comportă cu gingaşă reverenţă în veci este autoritatea de maică a unei femei. De ce?

„Pentru că – spunea părintele Teofil Părăian – o mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame cali­ta­tea de mamă. Şi nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pân­te­ce, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veşnicie. Aşa e şi Maica Domnu­lui, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în pântece şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, Îl poartă în inima ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul Hristos şi noi, ştiind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curăţească mintea noastră cea în­ti­na­tă cu tot felul de păcate şi să o facă locaş al dumnezeieştii Treimi.”.[5]

Noi, credincioşii ortodocşi, credem şi învăţăm că Sfânta Fecioară este în sens propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că Cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dum­nezeu. Spunem că Dumnezeu S-a născut din ea nu în sensul că dum­nezeirea Cuvântului a luat din ea început exsitenţei, ci în sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut înainte de veci, în afară de timp, din Tatăl, care există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, S-a să­lăşluit în pântecele ei, S-a întrupat şi S-a născut din ea fără să se schim­be.

Acest adevăr dogmatic este exprimat şi în iconografie. De pildă, atunci când Îl reprezintă pe Domnul Hristos, icoanele folosesc culori sim­bolice: roşul care ex­primă divinitatea şi albastrul care indică umani­ta­tea. Hristos are cămaşa roşie pentru că e Dumnezeu, dar poartă o mantie albastră, adică îmbracă, ia asupra sa omenirea. În ce priveşte icoanele Maicii Domnului: e îmbrăcată în albastru, pentru că e om, dar poartă o mantie roşie, pentru că e divină, plină de har. [6]

Trebuie să ne gândim la Fecioara Maria ca la Maica Dom­nu­lui, ca la cea mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemă­nare decât serafimii şi, dacă citim undeva cuvinte precum acestea: „Şi I-au zis unii Mântuitorului: Iată mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară. Te caută. Iar El, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi so­ra Mea şi mama Mea”,[7] trebuie să le înţelegem nu în litera, ci în duhul lor.

[1] Lc 2, 51.

[2] Lc 2, 1 – 38.

[3] Lc 1, 26 – 56.

[4] In 2, 4.

[5] Arhim. Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, p. 68.

[6] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 193.

[7] Mc 3, 32 – 35.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Eva cea nouă (Joi, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
Eva cea nouă (Joi, Săptămâna a XIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...