Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Evanghelia zilei

de | aug. 25, 2024

Ev. Matei 14, 22-34

În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P1

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P1

Este duminica sărbătoare de odihnă a creștinilor? Ce se întâmplă cu sâmbăta, care a fost ziua de odihnă în Vechiul Testament? Dacă a fost în Vechiul Testament sărbătoarea de odihnă de ce nu mai este în Noul Testament (din moment ce a fost poruncită de Dumnezeu)? Ce ne...

Catehism. ABC-ul credinței | Despre rugăciune. Felurile rugăciunii

Catehism. ABC-ul credinței | Despre rugăciune. Felurile rugăciunii

Vom vorbi și în această emisiune despre rugăciune. Ea ne leagă de Dumnezeu și lucrează la mântuirea noastră. Rugăciunea noastră are atât un caracter particular cât și unul public. Ambele sunt necesare și complementare. De felul cum lucrează în noi rugăciunea depinde...