Evanghelie aplicată la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița

de | dec. 20, 2015

Una dintre frumoasele pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos este și „Pilda celor chemați la Cină”, care se citește în Biserică în duminica a 28-a după Rusalii, cu puțin înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Mesajul acestei pilde este unul foarte potrivit pentru perioada premergătoare Nașterii Mântuitorului, o perioadă în care se fac daruri, când Biserica nu-i uită pe cei nevoiași și-i îndeamnă pe cei cu stare materială buna să fie milostivi.

Pornind de la versetul Evangheliei „Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe cei neputincioși, și pe 12404636_542899565890785_1857973790_norbi, și pe șchiopi adu-i aici”, preotul Ștefan Borodi de la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, în cursul unei săptămâni de slujire, cu ajutorul unor persoane generoase, i-a adunat pe cei marginalizați din comunitate în biserică, i-a învățat să colinde și i-a răsplătit cu daruri, constând în alimente pentru masa de Crăciun. Între cei chemați au fost copii ai străzii, persoane din centrul temporar de cazare al primăriei Bistrița și alți nevoiași din comunitate. Istorisirea Nașterii Domnului, în condiții smerite, la marginea cetății, într-o iesle sărăcăcioasă i-a sensibilizat până la lacrimi pe cei prezenți. În final, ei au fost îndemnați să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu pentru ca Pruncul care s-a născut în ieslea Bethleemului a venit și pentru ei și le poartă și lor de grijă, a transmis pentru Radio Renașterea părintele Ștefan Borodi.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.