Eveniment caritabil, în sprijinul Centrului „Sfântul Onufrie” de lângă Mănăstirea Florești

de | dec. 19, 2015

Clujenii sunt îndemnați ca în așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului să își arate generozitatea față de copiii nevoiași. Cei care doresc să ajute, pot sprijini în continuare construirea așezământului „Sfântul Onufrie” de la Mănăstirea Florești.

Membrii Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” vor organiza sâmbătă, 19 decembrie, spectacolul caritabil „Să dăruim colinde sfinte de Nașterea lui Hristos”. În deschiderea evenimentului, care va avea loc de la ora 18:00 în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al Universității Babeș-Bolyai, publicul va putea participa de la ora 17:00 la vernisajul unei expoziții de icoane. Vor expune lucrări Niculina Albu, Teodora Roșca și Cornelia Giurgiuman. În cadrul spectacolului caritabil vor  urca pe scenă copii de la Mănăstirea Dumbrava, Marius Merca împreună cu micuții de la Clubul Vedetelor și grupurile „Sfântul Ioan Damaschin” și „Deisis”, conduse de prof. dr. Sorin Albu. Toți cei ce vor participa la eveniment vor putea face donații pentru continuarea lucrărilor la Centrul ocrotit de „Sfântul Onufrie” care va oferi sprijin copiilor orfani sau celor aflați în dificultate, a declarat coordonatorul centrului părintele Visarion Pașca.

Construcția așezământului social de la Mănăstirea Florești a debutat în iunie 2013. Până acum sunt finalizate două case, a declarat pentru Radio Renașterea, Teodora Angelescu, membru în consiliul director al Asociației „Sfântul Onufrie”:

„În momentul de față avem finalizate două case dintre cele cinci, care vor  constitui întregul așezământ. Aceste două case sunt deja finalizate și ne pregătim de momentul în care vom aduce primii copilași. Mai avem de construit alte două case, mai avem de finalizat lucrările începute la paraclisul și imobilul multifuncțional, pentru ca întregul așezământ să poată să prindă viață și să dăruiască climatul unui cămin plin de căldură și armonie copiilor părăsiți temporar sau definitiv de părinții lor sau cei aflați în dificultate. Pentru toate aceste obiective care urmează să le realizăm în următorii ani avem în continuare nevoie de sprijinul  tuturor celor care doresc să se alăture proiectului nostru”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA