Eveniment caritabil la Şcoala „Constantin Brâncuşi” din Cluj-Napoca

de | dec. 10, 2016

La Școala „Constantin Brân­cuși” din Cluj-Napoca, Sfântul Nicolae a fost sărbătorit de elevi, cadre didactice, preoții și cre­dincioși din Parohia „Naș­terea Domnului”, cu ocazia hramului capelei şcolii.

Anul acesta, elevii, cu implicarea directă a conducerii școlii, directoarea Eugenia Marcu și directoarea adjunctă Mirela Nicoară, au derulat, în cadrul Campaniei „Bucuria de a dărui!” evenimentul caritabil „Târgul de dulciuri”. În pauze, elevii au aranjat pe mese dulciuri pregătite acasă de ei și de părinți, de cadrele didactice și de personalul școlii pentru a fi vândute. În cadrul acestei campanii, elevii și profesorii au donat, de asemenea, alimente și rechizite. Din echipa proiectului caritabil, au făcut parte profesoarele Daniela Nicula, Ana Maria Țibre şi Manuela Ciuhandru. Proiectul se adresează copiilor de la Preventoriul TBC din Ilișua, Bistrița și de la Asociația Filantropică „Christiana” Filiala Cluj care vor primi rechizite și alimente. De asemenea, 20 de familii nevoiașe vor primi pachete cu alimente. Elevii de la Şcoala „Constantin Brâncuşi” contribuie şi la proiectul „O pâine pentru aproapele meu” al Parohiei „Naşterea Domnului” prin care se oferă pâine pentru 35 de familii.

În capela școlii, părintele Nicolae Buda a rostit împreună cu cei prezenți Acatistul Sfântului Nciolae, apoi a oficiat o slujbă de mulțumire și a ţinut un cuvânt pentru cei prezenţi. Copiii au colindat cu emoţie, adresând un colind şi părintelui Dorel Man, trecut la cele veşnice în această vară, şi care anul trecut a fost prezent în capela școlii la sărbătoarea Sfântului Nicolae alături de elevi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...