Eveniment cultural de excepție, la Maieru

de | feb. 12, 2016 | Actualitatea religioasă

Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru organizează duminică, 21 februarie 2016, un microconcert de muzică clasică și dezbaterea cu tema „Cuvânt și Lumină”.

Evenimentul va începe la ora 17:00 la sediul Centrului Cultural catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru. Invitați serii culturale vor fi Protosinghelul, Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul 12729164_1674485746148210_1814199931094850804_nArhiepiscopiei Clujului și profesorul Vlad Ardelean Ana-Maria, care vor aborda în discursurile lor tema „Cuvânt și Lumină”. Prelegeriile vor fi intercalate de scurte momente muzicale susținute de Florin Vlad la vioară și Elvira Botoș la pian, a declarat părintele Dan Cismaș de la parohia ortodxă din Maieru.

Evenimentul este aflat la a cincea ediție și face parte din proiectul intitulat „Muzică și Lumină”, organizat de Asociațiile de tineret în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bistrița-Năsăud.

”Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-și dedice timpul liber activităților culturale, de a-i iniția în universul muzicii clasice, dar și de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”,  a declarat pentru radio Renașterea inspectorul de tineret al județului Bistrița-Năsăud, pr. Tudor Mudure.

 

Ultimele articole

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo,...

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Poetul Traian Dorz: „Spun multora dintre cei care mi-au adus și mi-au arătat încercările lor poetice, că, pentru a scrie ceva care să miște și să rămână, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult - și, mai ales,...

Denia Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În săptămâna a cincea din Postul Paştilor, conform rânduielii, miercuri seara, 6 aprilie 2022, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a...