Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Eveniment dedicat tinerilor, la Sîngeorz-Băi

de | nov. 28, 2017

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, va fi miercuri, 29 noiembrie, gazda unui eveniment dedicat elevilor din orașul stațiune.

Începând de la ora 13.00, elevii sunt invitați să participe la o întâlnire organizată de Liceul Teoretic „Solomon Haliță” din Sîngeorz-Băi, Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” și Casa Orășenească de Cultură din Sîngeorz-Băi.

La această manifestare, dedicată celor două zile de sărbătoare, respectiv 30 Noiembrie și 1 Decembrie, va fi prezent părintele Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii „Sf.Ap. Petru și Pavel” din Țara Năsăudului, care le va vorbi tinerilor despre Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul României dar și profesorul Doru Mâti, de la liceul din localitate, care va vorbi despre Ziua Națională a României. Tot în cadrul acestei întâlniri va avea loc și un moment artistic, pregătit de elevi, în cinstea zilei de 1 Decembrie.

Îi așteptăm pe toți tinerii și elevii din Sîngeorz-Băi, să participe cu drag la această manifestare dedicată celor două sărbători care urmează în calendarul nostru, și anume 30 Noiembrie, când îl prăznuim pe Sfântul Apostol Andrei și 1 Decembrie, Ziua Națională a României, a consemnat pentru Radio Renașterea pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului de Tineret „Ioan Bunea”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Întrunirea Comisiei pentru Statut și regulamente | București 2026

Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin | 2026

Joi, 7 mai 2026, clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de săvârșirea unui Tedeum, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...