Eveniment duhovnicesc în Parohia „Sfânta Treime” Baciu, Cluj

de | apr. 4, 2017

Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Baciu, Protopopiatul Cluj I, păstorită de parohul Dumitru Boca și preotul slujitor Florin-Cătălin Ghiț, a fost duminică, 2 februarie, gazda unui eveniment duhovnicesc la care a participat ca invitat arhimandritul Andrei Coroian, fost stareț al Mănăstirii Nicula și actualmente exarh în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei. La eveniment au mai participat preoți din cercul preoțesc Baciu, Cluj.

Preoţii au săvârşit Taina Sfântului Maslului, apoi, arhim. Andrei Coroian a rostit un cuvânt de învățătură pe tema urcușului spre Înviere prin intermediul evenimentelor duhovnicești actualizate în slujbele din această perioadă ale Bisericii. Cu prilejul săvârșirii Sfântului Maslu, arhim. Andrei Coroian a și spovedit numeroși credincioși atât din parohia gazdă, cât și veniți din alte parohii ale Clujului.

În cuvântul său de învățătură, arhim. Andrei Coroian a evi­dențiat importanța pentru credincioși a Postului Mare, scară către Dumnezeu: „Este o perioadă de urcuș duhovnicesc, pe care o urcăm treaptă cu treaptă, de la cele pământești la cele duhovnicești”. De asemenea, părintele a subliniat că sărbătorile anului liturgic au un caracter ciclic, rânduit de Dumnezeu pentru ca omul să poată ajunge în împărăția cerurilor: „Deși suntem făcuți din pământ, Dumnezeu ne-a creat ca să ajungem cu sufletul în rai. Faptul că suntem cu picioarele pe pământ și cu inima în cer, arată cât de important este acest drum, care merge la infinit, iar singura modalitate de a ne păstra cu sufletul în cer, este aceea de a nu păcătui (…) Dragostea lui Dumnezeu față de oameni se arată în faptul că Tatăl Ceresc îi oferă omului timpul, în care să fie cu inima în rai, iar după ce păcătuiește, Dumnezeu îi mai dă timp pentru a încerca să se mențină cât mai mult întru cele de sus“.

În continuare, părintele a ținut să precizeze însemnătatea Ortodoxiei, spunând despre aceasta că reprezintă „adevărata relație a omului cu Dumnezeu (…) Ortodoxia nu e doar o instituție, ci este firea omului”.

În încheiere, arhim. Andrei Coroian a menționat că „urmează sa-L întâmpinăm peste o săptămână pe Domnul nostru Iisus Hristos în Ierusalimul sufletelor noastre, iar în această săptămână mai avem timp să ne curățim și să ne pregătim sufletește prin post și rugăciune pentru Săptămâna Mare, în care fiecare zi e la fel de importantă precum Duminica Învierii. Zile în care, prin suferință și chin, Domnul nostru Iisus Hristos, după o «jalnică îngropare», cum spune cântarea Prohodului, a învins ceea ce nimeni nu poate să învingă, și anume moartea, deschizând astfel porțile raiului și calea noastră spre mântuire”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...