Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Eveniment duhovnicesc în Parohia „Sfânta Treime” Baciu, Cluj

de | apr. 4, 2017 | Activități parohiale

Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Baciu, Protopopiatul Cluj I, păstorită de parohul Dumitru Boca și preotul slujitor Florin-Cătălin Ghiț, a fost duminică, 2 februarie, gazda unui eveniment duhovnicesc la care a participat ca invitat arhimandritul Andrei Coroian, fost stareț al Mănăstirii Nicula și actualmente exarh în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei. La eveniment au mai participat preoți din cercul preoțesc Baciu, Cluj.

Preoţii au săvârşit Taina Sfântului Maslului, apoi, arhim. Andrei Coroian a rostit un cuvânt de învățătură pe tema urcușului spre Înviere prin intermediul evenimentelor duhovnicești actualizate în slujbele din această perioadă ale Bisericii. Cu prilejul săvârșirii Sfântului Maslu, arhim. Andrei Coroian a și spovedit numeroși credincioși atât din parohia gazdă, cât și veniți din alte parohii ale Clujului.

În cuvântul său de învățătură, arhim. Andrei Coroian a evi­dențiat importanța pentru credincioși a Postului Mare, scară către Dumnezeu: „Este o perioadă de urcuș duhovnicesc, pe care o urcăm treaptă cu treaptă, de la cele pământești la cele duhovnicești”. De asemenea, părintele a subliniat că sărbătorile anului liturgic au un caracter ciclic, rânduit de Dumnezeu pentru ca omul să poată ajunge în împărăția cerurilor: „Deși suntem făcuți din pământ, Dumnezeu ne-a creat ca să ajungem cu sufletul în rai. Faptul că suntem cu picioarele pe pământ și cu inima în cer, arată cât de important este acest drum, care merge la infinit, iar singura modalitate de a ne păstra cu sufletul în cer, este aceea de a nu păcătui (…) Dragostea lui Dumnezeu față de oameni se arată în faptul că Tatăl Ceresc îi oferă omului timpul, în care să fie cu inima în rai, iar după ce păcătuiește, Dumnezeu îi mai dă timp pentru a încerca să se mențină cât mai mult întru cele de sus“.

În continuare, părintele a ținut să precizeze însemnătatea Ortodoxiei, spunând despre aceasta că reprezintă „adevărata relație a omului cu Dumnezeu (…) Ortodoxia nu e doar o instituție, ci este firea omului”.

În încheiere, arhim. Andrei Coroian a menționat că „urmează sa-L întâmpinăm peste o săptămână pe Domnul nostru Iisus Hristos în Ierusalimul sufletelor noastre, iar în această săptămână mai avem timp să ne curățim și să ne pregătim sufletește prin post și rugăciune pentru Săptămâna Mare, în care fiecare zi e la fel de importantă precum Duminica Învierii. Zile în care, prin suferință și chin, Domnul nostru Iisus Hristos, după o «jalnică îngropare», cum spune cântarea Prohodului, a învins ceea ce nimeni nu poate să învingă, și anume moartea, deschizând astfel porțile raiului și calea noastră spre mântuire”.

Ultimele articole

13 iunie – (†) Sfânta Treime

13 iunie – (†) Sfânta Treime

Biserica noastră sărbătoreşte, în lunea Rusaliilor, Sfânta Treime: Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Preasfintei Treimi este în lunea Rusaliilor. Această sărbătoare a fost aşezată...

(✝)  Sfânta Treime

(✝) Sfânta Treime

Ev. Ioan 14, 6-7, 11-21, 26 Zis-a Domnul: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. Credeți Mie că Eu sunt întru...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca își va sărbători sâmbătă, 02 februarie hramul. Prăznuirea va debuta în seara ajunului sărbătorii, prin oficierea slujbei Vecerniei celei mari cu Litie și programul de spovedanie pentru credincioșii care vor să...

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Pentru comunitatea parohială ortodoxă din Gârbău, Protopopiatul Huedin, ziua de 31 ianuarie a fost prilej de mare sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit, în biserica Parohiei Gârbău, slujba de sfințire a apei, apoi a binecuvântat cele două...