Eveniment editorial de excepție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – lansarea volumului omagial Ion Vlad – Alternative la memorii

de | oct. 28, 2019

Sala „Reduta” a Muzeului  Etnografic al Transilvaniei a găzduit astăzi un eveniment editorial de excepție, dedicat  marelui profesor și scriitor Ion Vlad, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani. Este vorba despre lansarea volumului omagial „Ion Vlad, Alternative la Memorii. Dialoguri, corespondență, mărturii”, o carte concepută și alcătuită de Prof.univ dr. Ilie Rad.

Cartea a apărut sub egida Academiei Române prin Centrul de Studii Transilvane și Presa Universitară Clujeană și cuprinde o serie de 16 interviuri acordate de Profesorul Ion Vlad de-a lungul vremii, o secțiune dedicată corespondenței purtate de acesta cu mari scriitori români, printre care se numără Gabriela Adameșteanu, Maria Banuș, Ana Blandiana, Ion Brad, Laurențiu Fulga, Norman Manea, Ioana și Liviu Petrescu și mulți, mulți alții, articole și studii literare, eseuri teoretice inedite, portrete literare, evocări, amintiri.

Toate acestea sunt însoțite și de o galerie generoasă de imagini, fotografii  document din arhiva Profesorului Ion Vlad,  secvențe memorabile din activitatea sa publică și privată.

În prezența unui public numeros, la evenimentul de astăzi, au luat cuvântul  criticul literar și scriitoarea Irina Petraș, Președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Rectorul Universității Babeș- Bolyai,primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, actorul Dorel Vișan, Prof.univ.dr. Ilie Rad precum  și distinsul profesor și scriitor Ion Vlad.

Sub semnul unei întâlniri de suflet, cu emoție și bucurie, au fost evocate momente din activitatea sa didactică, evenimente care au marcat viața academică clujeană și lumea literelor românești, modelul  de aleasă ținută intelectuală și umană, oferit atâtor și atâtor generații de studenți, scriitori și colaboratori. Prin întreaga sa viață, dăruită limbii și culturii române, Profesorul Ion Vlad este și rămâne un Om al cetății, un dascăl eminent, generos și luminos, prețuit și iubit de noi toți, deopotrivă!

La mulți ani, Domnule Profesor Ion Vlad!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Noaptea Muzeelor 2023 la Cluj si Bistrița (audio)

Noaptea Muzeelor 2023 la Cluj si Bistrița (audio)

Dedicăm agenda culturală a acestui sfârșit de săptâmână, evenimentului ce va domina atât prin multitudinea și varietatea manifestărilor, cât și prin interesul deosebit de care se bucură de ani buni – Noaptea Muzeelor, manifestare desfășurată în perioada 13-14 mai....

Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Anul acesta, în 2023, Noaptea Muzeelor va fi organizată SÂMBĂTĂ, 13 MAI iar Muzeul Mitropoliei Clujului vă așteaptă cu numeroase surprize și un adevărat regal cultural-artistic. Astfel, programul de funcționare a Muzeului va fi unul special, vizitarea putându-se face...

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Turneul Classic Unlimited își depășește încă o dată limitele și lansează Classic for Kids, un proiect de educație muzicală pentru copii și părinți care își propune să faciliteze interacțiunea cu muzica clasică și cu muzica în general, ca o sursă de creativitate,...

Lansare de carte la Memorialul Gherla

Lansare de carte la Memorialul Gherla

„E timpul să vorbești răspicat despre Hristos” își spune și pentru noi Moni Stănilă, pe care o primim cu drag la Memorialul Gherla în această sâmbătă, de la ora 18:00, pentru lansarea cărții ei de poezie, „Ale noastre dintru ale noastre”. Și vă chemăm să o binevenim...