Eveniment în memoria Pr. Justin Pârvu la Biserica Sf. Dimitrie din Cluj

de | iun. 11, 2017

În contextul anului omagial al „Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Cluj-Napoca a demarat în luna martie o serie de evenimente dedicate martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Cea de-a treia seară, intitulată „Părintele Justin Pârvu – Apărător al Ortodoxiei în temnițele comuniste” va avea loc joi, 15 iunie 2017, de la ora 19:00, la Paraclisul Sfântul Ioan Rusul al bisericii Sfântul Dimitrie de pe Str. Tache Ionescu nr. 86, din Cartierul Gheorgheni. Invitatul special al acestui eveniment este Părintele Serafim Bădilă de la Mănăstirea Cășiel, care va susține o conferință despre marele duhovnic, de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc, luna aceasta, 4 ani. Părintele Serafim va participa înainte de conferință la slujba Vecerniei, ce va fi ofiociată în biserica parohială de la ora 18:00.

În aceeași seară va avea loc și o proiecție video cu un film documentar despre jertfa pe care părintele Justin a adus-o pe altarul Neamului românesc și a credinței strămoșești în cei 17 ani petrecuți în iadul temnițelor comuniste.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...