Eveniment la biserica „Sfânta Treime” din Bistrița, în cadrul Săptămânii Internaționale a Alăptării

de | aug. 4, 2016

Parohia ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița este gazda conferinței „Alăptarea – hrană trupească și sufletească”, prezentată de Monica Ungur, educator perinatal SAMAS și consultant în alăptare. Aceasta va avea loc sâmbătă, 6 august, la ora 18:50, după săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului și rostirea catehezei.

Evenimentul este inclus în programul derulat de Asociația SAMAS, în cadrul campaniei „Îți mulțumesc, mamă, că m-ai alăptat!”.  Conferința are ca scop  atât informarea corectă cu privire la importanța alăptării pentru cei mici, cât și exemplificarea modului în care alăptarea este primul contact de hrană sufletească, discutând, în acest sens, modelul suprem de mamă, acela al Maicii Domnului.

„Intenția organizării și găzduirii unei asemenea conferințe este susținută de necesitatea de a crea un dialog deschis între specialiștii în domeniu și mamele interesate să afle informații utile referitoare la beneficiile alăptării pentru bebeluș, mama și societate. De asemenea, pentru a veni în sprijinul proaspetelor mămici, lectorul conferinței va aborda probleme întâlnite în primele luni de alăptare și soluțiile la aceste probleme. Particularizarea tematicii incluse în acest eveniment va fi expusă printr-o prezentare a exemplului Maicii Domnului, sursă inepuizabilă de hrană trupească și sufletească”, a declarat pentru radio Renașterea părintele Tudor Mudure.

Participarea la conferință este gratuită și deschisă tuturor celor interesați.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...