Eveniment livresc la ultima ședință a preoților din Protopopiatul Cluj 1

de | apr. 12, 2022 | Actualitatea religioasă

Luni, 11 aprilie, a avut loc, în Biserica „Sfânta Treime”, ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. A devenit un lucru obișnuit ca la aceste întâlniri să participe și un invitat, în general din rândul clerului. De data aceasta a fost părintele Paul Siladi, cunoscut pentru activitatea la Radio Renașterea, dar și cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acesta le-a vorbit preoților despre cea mai nouă apariție editorială apărută sub semnătura sa, care a văzut lumina tiparului la Editura Renașterea, respectiv „Eroismul cotidian. Eseuri despre viața creștină”. O carte de buzunar, în formatul celor precedente, care l-au consacrat pe Paul Siladi, inspirată, după cum însuși semnatarul recunoaște, de cele 55 de maxime sau apoftegme despre viața creștină ale preotului și profesorului american de telogie, Thomas Hopko.

Autorul și-a motivat demersul afirmând că omul de astăzi, obosit și îngândurat, nu mai găsește timp să citească lucruri importante, or cartea „Erosimul cotidian” vinde în întâmpinarea omului post-modern cu o invitație de a accesa teme mereu actuale, între care rugăciunea și modul potrivit de a o face- plecând de la afirmația lui Thomas Hopko, „Roagă-te așa cum poți”, depășind iluziile și proiecțiile personale – spovedania și importanța acestei taine, suferința și ascultarea. „Toate textele adunate în această carte și ideile exprimate s-au născut din dialogul îndelungat cu prietenii mei, cărora le sunt îndatorat”, a mărturisit părintele Paul Siladi. Autorul propune în egală măsură o incursiune curajoasă pe terenul tăcerii, încurajând experiența necuvintelor, în sensul în care omul, navigând mereu pe terenul minat al vorbelor, să renunțe la a se cheltui inutil vorbind, până la a ajunge ca prin tăcere să dea naștere la rugăciunea care fecundează. Neirosirea cuvintelor și livrarea corectă a ceea ce ne dorim să transmitem consitutie astăzi, pentru omul contemporan, ermetic în înțelegerea corectă și genuină a Sfintei Scripturi, tinde să devină o calitate vecină cu virtutea. Legat de marea temă a spovedaniei, taină încă insuficient valorificată atât de către preot, cât mai ales de către penitent, cu o înțelegere eronată din partea aceluia din urmă, meteahnă recurentă din pricina lipsei catehizării în acest sens, părintele Paul Siladi reclamă handicapul duhovnicului de a nu fi în egală măsură și un la fel de bun povățuitor: „Ideal ar fi ca unul să fie și duhovnicul, dar și povățuitorul”. Acesta a mai adăugat că descoperirea gândurilor nu e același lucru cu spovedania, afirmând că prima este de multe ori periculoasă. Să mai adăugăm că prefața cărții îi aparține părintele profesor Cristian Sonea. Preot, lector universitar, doctor în teologie, realizator de emisiuni religioase la Radio Renașterea încă din 2005, iar din 2012 colaborator al Ziarului „Lumina”, în paginile căruia publică săptămânal articole pe tema spirituaalității părinților deșertului, Paul Siladi nu mai este în nici un caz un novice pe terenul alunecos al scrisului. Până în prezent a publicat cinci cărți, între care amintim „Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”, „Riscul iubirii. Despre buna întrebuințare a oibșnuitului” și „Singurătatea îmblânzită”.

Eveniment livresc la ultima ședință a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Partea a doua a ședinței a cuprins chestiuni administrative. La final, părintele protopop Dan Hognogi a mulțumit invitatului pentru prezență și darul livresc, caracterizând întâlnirea cu părintele Paul Siladi prin cuvintele comuniune și îmbogățire. Părintele protopop le-a urat preoților să continue lucrarea pastoral-misionară cu aceeași râvnă și le-a urat ca sărbătorile pascale să-i găsească în bucuria și sub oblăduirea duhului comuniunii și dragostei frățești alături de comunitățile pe care le păstoresc, străduindu-se mereu a crește pe drumul propriei deveniri, prin participarea la viața spirituală și socială a enoriei. Pr. Protopop Dan Hognogi împlinește marți, 12 aprilie, 46 de ani. Preoții din cadrul Protopopiatului i-au urat în avans tradiționalul „La mulți ani!”.

Ultimele articole

TOAMNEI, DRAGOSTEI ȘI MELANCOLIEI : Concert on-line de Toamnă

TOAMNEI, DRAGOSTEI ȘI MELANCOLIEI : Concert on-line de Toamnă

În plină toamnă pandemică, Corala VOCI TRANSILVANE a Casei de Cultură a Studenților DUMITRU FĂRCAȘ din Cluj-Napoca, vă prezintă,  un Concert de toamnă on-line – un tratament muzical, sperăm eficient, pentru toate răcelile și răcirile posibile!  INVITATE: soprana...

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Gheorghe, Bătrânul din Drama: „Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...