Evenimente deosebite în parohia Ocna Dej

de | dec. 7, 2015 | Activități parohiale

Parohia ortodoxă Ocna Dej II și-a sărbătorit duminică, 6 decembrie 2015, hramul, locașul de cult fiind ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae. La Sfânta Liturghie au fost prezenți părintele Ioan Bolbos, de la parohia Dej II și părintele Ioan Adrian Sântioan, de la parohia Ocna Dej I. Părintele Ioan Bolbos, în cuvântul de învățătură a vorbit despre evanghelia zilei, dar și despre Sfântul Ierarh Nicolae, ca și 20151206_121859exemplu de sfințenie pentru creștini. La finalul slujbei a avut loc și o agapă creștină pentru enoriașii celor două parohii, timp în care s-au cântat colinde.

De asemenea, în această perioadă a postului Nașterii Domnului la bisericile ortodoxe din Ocna Dejului au loc cateheze cu copiii, dar și repetiții de colinde pentru concertul ce va avea loc, ca în fiecare an în ziua de Crăciun la parohia ortodoxă Ocna Dej II. Înainte de Crăciun, preoții celor două parohii vor organiza un pelerinaj cu cei mai mici dintre enoriași, la Mănăstirea Dumbrava, a transmis pentru Radio Renașterea corespondentul în protopopiatul Dej, părintele Dan Toșa.

Ultimele articole

21 iunie – Sfântul Mucenic Iulian din Tars

21 iunie – Sfântul Mucenic Iulian din Tars

1. Sfântul Mucenic Iulian din Tars († 303) S-a născut în cetatea Anazarb (Cilicia). Tatăl său era senatorul cetății, elin de neam și păgân. Mama sfântului mucenic era creștină și se numea Vasilisa. Aceasta și-a crescut copilul în evlavie de cele sfinte. După moartea...

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Cinstirea eroilor în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan din Cluj Napoca

Sărbătoarea Înălţării Domnului este un prilej de bucurie duhovnicească, dar şi de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Cultul eroilor reprezintă o datorie naţională ce trebuie cultivată în sufletele copiilor încă de la vârstă fragedă, fiind ajutaţi să...

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Copiii și voluntarii grupului parohial „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca  au continuat tradiția taberei organizate de Ziua Copilului. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”. După...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...