Evenimente duhovnicești în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund

de | nov. 13, 2017

Un șir de evenimente duhovnicești au avut loc în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, prilejuite de sărbătorirea hramului locașului de cult.

Evenimente duhovnicești în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul RotundMarți, 7 noiembrie 2017, în ajunul sărbătorii, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de preoți, avându-l în frunte pe pr. Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului. În cuvântul de învățătură, părintele vicar a evidențiat rolul sfinților îngeri în istoria mântuirii și temeiul cinstirii lor. Din soborul de preoți au făcut parte și fii ai parohiei din Dâmbul Rotund. În continuare, preoții și credincioșii, s-au rugat pentru slujitorii, ctitorii si enoriașii trecuți la cele veșnice. Dintre aceștia îl amintim pe pr. Gavril Relea, mărturisitor al credinței în perioada comunistă, de persoana căruia se leagă ridicarea locașului de rugăciune.

În contextul sărbătoririi hramului, duminică, 12 noiembrie 2017, după Sfânta Liturghie, a avut loc un Evenimente duhovnicești în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotundconcert coral susținut de grupul „Sfântul Apostol Andrei”,  dirijat de părintele Decebal Gorea. La final, părintele paroh Alexandru Ciui a mulțumit tuturor celor prezenți la acest moment de mare importanță duhovnicească, preoți și credincioși deopotrivă, precum și celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentelor.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...