Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

de | iun. 16, 2016

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de sărbătoarea Sfintei Treimi Catedrala episcopală va găzdui două evenimente unul destinat copiilor, iar al doilea iubitorilor de muzică corală.

 

Procesiune de Rusalii, pe străzile municipiului

În duminica Rusaliilor, Episcopia Maramureșului va organiza o procesiune pe străzile orașului, eveniment la care sunt așteptați să participe preoţii şi diaconii catedralei episcopale, tinerii din asociațiile de la nivelul eparhiei, preoţii municipiului Baia Mare, profesorii de religie şi cei ai şcolilor teologice, studenţi teologi, elevi seminarişti și credincioşii municipiului. Evenimentul va debuta în jurul orei 17:00, cu o rugăciune rostită de PS Episcop Justin, la „Troiţa Eroilor” din Piaţa Revoluției. Apoi se va pleca în procesiune pe Bulevardul București, Bulevardul Unirii cu întoarcere la Catedrala „Sfânta Treime”, unde de la ora 18:00 se va oficia slujba „Vecerniei Plecării Genunchilor”.

„Prin această procesiune, credincioşii, împreună cu preoții și ierarhul nostru, vom face un gest de mărturie și mărturisire a credinței strămoșești”, a declarat pentru radio Renașterea, inspectorul pentru catehizarea tinerilor din Episcopia Maramureșului, pr. Gavril Băban.

 

„Micul biciclist creștin”, la Baia Mare

A doua zi de Rusalii, când se prăznuiește Sfânta Treime, Catedrala Episcopală din Baia Mare găzduiește un eveniment cultural dedicat copiilor. Denumită generic „Micul biciclist creștin”, manifestarea aflată la a III-a ediție, organizată de voluntarii și colaboratorii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene, va debuta în jurul orei 14:00 și va presupune o serie de activități în aer liber, menite să promoveze mersul pe bicicletă ca parte a unui stil de viață sănătos.

„Participanții vor avea ocazia să își facă prieteni noi, să se bucure de clipe frumoase petrecute în curtea bisericii, să facă desene pe asfalt și să se bucure de alte surprize plăcute din partea organizatorilor și a invitaților”, a mai spus pr. Gavril Băban, inspectorul pentru catehizarea tinerilor din Episcopia Maramureșului.

 

Concert coral, în catedrala episcopală

Tot luni, 20 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Catedrala Episcopală din Baia Mare va găzdui, cu prilejul sărbătoririi hramului, un concert de muzică corală. Concertul, ce face parte din manifestările culturale organizate de Episcopia Maramureșului cu ocazia Zilelor Culturale ale Municipiului Baia Mare, va începe la ora 17:00. Vor susține mini recitaluri 5 coruri din Eparhie, printre care Corul mixt „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sf. Treime” din Baia Mare, dirijat de pr. prof. dr. Aurelian Petrică Covaciu și Grupul bizantin bărbătesc „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de diac. prof. drd. Adrian Dobreanu.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „Spune NU consumului de droguri”

Tabăra „Spune NU consumului de droguri”

Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni” cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 1 – 4 decembrie, la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, o tabără de informare intitulată „Spune NU...

Liturghie Arhierească în Parohia Treznea

Liturghie Arhierească în Parohia Treznea

Duminică, 6 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Treznea, ProtopopiatulZalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial...