Expoziția de fotografie documentară „Ultimul Împărat – Cele mai frumoase amintiri ale Romanovilor”, de hram la Biserica studenţilor

de | mai 9, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

În perioada 9 – 17 mai 2019, Biserica studenţilor din Campusul Hasdeu şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj-Napoca vor găzdui expoziţia intitulată „Ultimul Împărat – Cele mai frumoase amintiri ale Romanovilor”, inițiată și itinerată de Asociația Predania, o expoziţie ce comemorează centenarul scurs de la martiriul familiei imperiale a Rusiei. Acest eveniment este prilejuit şi de hramurile Bisericii studenţilor sărbătorite în zilele de 8 mai – Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, respectiv 9 mai – Mutarea sfintelor moaşte ale Sfântului ierarh Nicolae la Bari.

Dincolo de episodul tragic al martiriului ţarilor ruşi, s-a aflat însă o familie unită, care nu și-a ascuns sentimentele, o familie frumoasă și fericită, pe care vă invităm să o cunoașteți în intimitatea celor mai firești experiențe cotidiene.

Expoziția prezintă fotografii din viața familiei imperiale ruse, care surprind Romanovii în diferite situații de viață precum: întemeierea familiei, nașterea copiilor, războiul și implicarea umanitară a Împărătesei Alexandra și a tuturor copiilor săi, legătura lor cu poporul sau lucrarea diplomatică a Împăratului Nicolae. Nu este lăsată deoparte nici drama acestei familii imperiale din prizonieratul care s-a sfârșit tragic.

Intrarea este liberă.

Expoziția de fotografie documentară „Ultimul Împărat – Cele mai frumoase amintiri ale Romanovilor”, de hram la Biserica studenţilor

Ultimele articole

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Final de stagiune la Teatrul „Puck”

Clujenii de toate vârstele sunt așteptați în această perioadă la ultimele reprezentații și evenimente ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba atât de spectacole de final de săptămână, cât și de Muzeul Păpușilor, aflat la cea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit miercuri, 22 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...