Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la expoziția de grafică „Tradiții” a artistului Horațiu Crișan. Vernisajul va avea loc luni, 14 iulie 2025, ora 18:00, în Galeria Cellarium, la sediul muzeului (str. Memorandumului nr. 21). Prezintă: Robert Popa – scriitor și jurnalist.
„După prima mea vizită în Parcul Etnografic, am rămas profund impresionat de ceea ce am descoperit acolo: gospodăriile tradiționale, obiceiurile și atmosfera autentică, care trezesc în noi dorul.A fost una dintre cele mai frumoase și emoționante experiențe, care m-a determinat să revin de mai multe ori. Am găsit acolo nu doar inspirație, ci și oameni calzi, care m-au primit mereu cu brațele deschise. Am avut ocazia să pictez chiar în mijlocul publicului, iar acele momente mi-au rămas aproape de suflet” ne mărturisește Horațiu Crișan, autorul lucrărilor din cadrul expoziției.
Pictor și grafician, dl Crișan și-a descoperit talentul acum mai bine de 5 ani. „Legătura mea cu grafica a început în 2019, când mi-am descoperit acest talent. A fost prima mea mare pasiune una care mi-a umplut sufletul de emoție și entuziasm. Prin grafică reușesc să transpun trăirile mele pe hârtie, cu doar două creioane și o radieră. Este pentru mine o formă profundă de exprimare și creativitate, dar și o provocare frumoasă: aceea de a duce o imagine la nivel de hiperrealism.”
„Expoziția Tradiții va fi o adevărată călătorie în trecutul de care ne este dor tuturor. Va fi un eveniment inedit, menit să trezească emoții și amintiri frumoase în sufletul fiecărui vizitator. Este o expoziție la care am lucrat cu multă dăruire timp de un an și jumătate. În calitate de artist, o să păstrez vii aceste amintiri, o să le readuc în prezent prin artă și să le ofer mai departe celor care le prețuiesc.” (Horațiu Crișan – artist).
Expoziția va fi deschisă în perioada 14 iulie–10 august în Galeria Cellarium, de miercuri până duminică între orele 10-18, ultima intrare ora 17.