Expoziția de icoane pe sticlă „Sfinți Ierarhi Români”, vernisată la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 26, 2021 | Cultură

O expoziție de icoane pe sticlă, intitulată „Sfinți Ierarhi Români”, a artistului plastic Maria Mera din Reghin, poate fi văzută în această perioadă la Muzeul Mitropoliei Clujului.

„Cele peste 20 de icoane aduc în fața privitorului chipuri ale unor ierarhi români, care, prin misiunea lor, prin martirajul unora dintre ei, prin apărarea dreptei credințe, s-au arătat modele de slujire și dragoste față de Biserică și neam”, arată reprezentanții muzeului.

Artistul plastic Maria Mera s-a preocupat de tânără de arta decorativă și artizanat, iar din anul 2015 este membră a Asociației Artiștilor Plastici Mureș. A participat cu lucrări de pictură în ulei pe pânză și icoane pe sticlă la numeroase expoziții colective, organizate în țară și străinătate.

Expoziția „Sfinți Ierarhi Români” este deschisă celor interesați până pe 23 mai 2021 și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, găzduiește numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX.

Foto credit: Karina Herinean

 

 

 

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Anul acesta, în 2023, Noaptea Muzeelor va fi organizată SÂMBĂTĂ, 13 MAI iar Muzeul Mitropoliei Clujului vă așteaptă cu numeroase surprize și un adevărat regal cultural-artistic. Astfel, programul de funcționare a Muzeului va fi unul special, vizitarea putându-se face...

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Turneul Classic Unlimited își depășește încă o dată limitele și lansează Classic for Kids, un proiect de educație muzicală pentru copii și părinți care își propune să faciliteze interacțiunea cu muzica clasică și cu muzica în general, ca o sursă de creativitate,...

Balul Moților | Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România

Balul Moților | Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România

Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România organizează sîmbătă, 6 mai 2023, la Grand Hotel Napoca, o nouă ediție a manifestării Balul Moților. Devenit o tradiție la Cluj și în multe filiale din țară ale Societății, Balul Motilor adună de fiecare dată o...

Lansare de carte la Memorialul Gherla

Lansare de carte la Memorialul Gherla

„E timpul să vorbești răspicat despre Hristos” își spune și pentru noi Moni Stănilă, pe care o primim cu drag la Memorialul Gherla în această sâmbătă, de la ora 18:00, pentru lansarea cărții ei de poezie, „Ale noastre dintru ale noastre”. Și vă chemăm să o binevenim...