Expoziția de icoane pe sticlă „Sfinți Ierarhi Români”, vernisată la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | apr. 26, 2021 | Cultură

O expoziție de icoane pe sticlă, intitulată „Sfinți Ierarhi Români”, a artistului plastic Maria Mera din Reghin, poate fi văzută în această perioadă la Muzeul Mitropoliei Clujului.

„Cele peste 20 de icoane aduc în fața privitorului chipuri ale unor ierarhi români, care, prin misiunea lor, prin martirajul unora dintre ei, prin apărarea dreptei credințe, s-au arătat modele de slujire și dragoste față de Biserică și neam”, arată reprezentanții muzeului.

Artistul plastic Maria Mera s-a preocupat de tânără de arta decorativă și artizanat, iar din anul 2015 este membră a Asociației Artiștilor Plastici Mureș. A participat cu lucrări de pictură în ulei pe pânză și icoane pe sticlă la numeroase expoziții colective, organizate în țară și străinătate.

Expoziția „Sfinți Ierarhi Români” este deschisă celor interesați până pe 23 mai 2021 și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, găzduiește numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX.

Foto credit: Karina Herinean

 

 

 

Mai multe din Cultură
Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Memoria Holocaustului, toleranță și împăcare

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud luni, 27 ianuarie 2020, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Aici a fost  organizat colocviul „Memorie evreiască și patrimoniu comun”, care...

Teatrul clujean  „Puck” aniversează 70 de ani

Teatrul clujean „Puck” aniversează 70 de ani

 Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aniversează miercuri, 05 februarie 2020, 70 de ani de la înființare. Ziua va fi marcată cu spectacole, ateliere, o lansare de carte și o proiecție. Manifestările aniversare vor începe de la ora 10:00, la sediul instituției, cu...

Povești de la Hanul Vechi, la MET

Povești de la Hanul Vechi, la MET

Un evenimentul intitulat „Povești de la Hanul Vechi” va avea loc la finalul săptămânii Muzeul Etnografic al Transilvaniei. „Chiar în timpul nostru, chiar acum, în același oraș pe care-l locuim împreună cresc nevăzuți artiștii zilei de mâine. E o șansă să trăiești în...