Expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER, vernisată la Huedin

de | iun. 19, 2019

Marți, 18 iunie 2019, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin, a avut loc expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER.  Icoanele care au fost expuse sunt obiecte de patrimoniu național, cu o vechime de peste 250 de ani, aflate în proprietatea unor parohii din arealul Protopopiatului Huedin: Aghireș Sat, Bucea, Vișag, Păniceni, Buteni și Mănăstireni.

În deschiderea vernisajului expoziției, părintele protopop Dan Ionuț Lupuțan, gazda evenimentului, a rostit o rugăciune și apoi le-a vorbit celor prezenți despre satul românesc, creator și păstrător de artă bisericească.

Invitatul special al expoziției a fost domnul dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu, al Academiei Române, filiala Cluj, care a vorbit despre dimensiunea teologică și dimensiunea istorică a icoanei. Totodată, le-a oferit preoților sfaturi în privința conservării, întreținerii, recondiționării și promovării icoanelor de patrimoniu național.

În cadrul expoziției a avut loc și un recital de pricesne susținut de interpreta de muzică populară Oana Bozga Pintea, alături de corala preoțească Glasul Apusenilor a Protopopiatului Huedin. La finalul recitalului, preoții coralei au intonat Colindul satului românesc.

Pentru apărarea și promovarea tradițiilor și a artei bisericești ale satului românesc, domnul Mircea Gheorghe Abrudan și doamna Oana Bozga Pintea, au primit din partea părintelui protopop Dan Lupuțan, Diploma omagială Protopop Martir Aurel Munteanu.

Expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER, a fost realizată în contextul Anului omagial al satului românesc, dar și pentru a promova arta populară de factură liturgică.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Joi, 2 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Țagu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit joi, 2 noiembrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dej, în prezența Preasfințitului...