Expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER, vernisată la Huedin

de | iun. 19, 2019 | Actualitatea religioasă

Marți, 18 iunie 2019, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin, a avut loc expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER.  Icoanele care au fost expuse sunt obiecte de patrimoniu național, cu o vechime de peste 250 de ani, aflate în proprietatea unor parohii din arealul Protopopiatului Huedin: Aghireș Sat, Bucea, Vișag, Păniceni, Buteni și Mănăstireni.

În deschiderea vernisajului expoziției, părintele protopop Dan Ionuț Lupuțan, gazda evenimentului, a rostit o rugăciune și apoi le-a vorbit celor prezenți despre satul românesc, creator și păstrător de artă bisericească.

Invitatul special al expoziției a fost domnul dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu, al Academiei Române, filiala Cluj, care a vorbit despre dimensiunea teologică și dimensiunea istorică a icoanei. Totodată, le-a oferit preoților sfaturi în privința conservării, întreținerii, recondiționării și promovării icoanelor de patrimoniu național.

În cadrul expoziției a avut loc și un recital de pricesne susținut de interpreta de muzică populară Oana Bozga Pintea, alături de corala preoțească Glasul Apusenilor a Protopopiatului Huedin. La finalul recitalului, preoții coralei au intonat Colindul satului românesc.

Pentru apărarea și promovarea tradițiilor și a artei bisericești ale satului românesc, domnul Mircea Gheorghe Abrudan și doamna Oana Bozga Pintea, au primit din partea părintelui protopop Dan Lupuțan, Diploma omagială Protopop Martir Aurel Munteanu.

Expoziția ICOANE VECHI ROMÂNEȘTI – FERESTRE SPRE CER, a fost realizată în contextul Anului omagial al satului românesc, dar și pentru a promova arta populară de factură liturgică.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent

Ultimele articole

Mamografii gratuite și testări HPV pentru femei la Bistrița

Mamografii gratuite și testări HPV pentru femei la Bistrița

Având în vedere numărul mare de solicitări, vă informăm că perioada testărilor la Centrul de Evaluare și Promovare a Sănătății Bistrița, se prelungește cu o săptămână (20-24 februarie). Astfel, testările se fac în perioada 6-24 februarie, între orele 9-18, iar...

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului Eparhial, și-au colindat ierarhii, joi, 22 decembrie 2022, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu. În după-amiaza zilei, împreună cu Preasfințitul Părinte...