Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baciu organizează duminică, 22 februarie 2026, Expoziția de mărțișoare „Primăvara, speranță și viață”, ajunsă la cea de-a V-a ediție.
Evenimentul este organizat de Atelierul de creație din cadrul parohiei și va avea loc în curtea bisericii, după săvârșirea Sfintei Liturghii. Expoziția cuprinde mărțișoare realizate de copiii care participă la activitățile catehetice desfășurate în cadrul parohiei, în fiecare vineri, între orele 16.00 și 20.00.
Mărțișoarele vor putea fi achiziționate de cei prezenți, iar fondurile obținute din vânzarea acestora vor fi donate Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, în sprijinul copiilor aflați în suferință.
Prin această inițiativă, organizatorii îmbină bucuria primăverii cu spiritul filantropic, oferind comunității ocazia de a susține o cauză nobilă și de a aduce speranță în viața copiilor greu încercați.
Activitatea este coordonată de Pr. vicar Dumitru Boca, Pr. Cristian Moldovan și voluntarii parohiei.






