Expoziție de ouă decorative realizată în scop caritabil, la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | apr. 1, 2018

Praznicul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, Duminică, a fost înfrumusețat de un eveniment caritabil la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca.

După Sfânta Liturghie a avut loc o expoziție de ouă decorative realizate de copiii de la Cercul de pictură al bisericii împreună cu coordonatoarele acestuia, Georgeta Plăcintar, Sorina Haranguș, Doina Mureșan, Mihaela și  Gabriela Greble, Sanda Ignat și Mihaela Pușcaș.

O parte din fondurile bănești vor fi donate Așezământului de copii „Sfântul Onufrie” de la Mânăstirea Florești. Cu multă migală și dragoste, copiii au lucrat aceste ouă decorative, oferindu-le apoi celor care vor să facă o dublă bucurie, atât  celor cărora le vor oferi, cât și micuților care vor locui la Așezământul de la Mânăstirea Florești.

Pentru cei mici, aceste  ateliere în care pictează icoane pe sticlă, confecționează manual obiecte decorative (decorațiuni de Crăciun, mărțișoare, ouă decorative) sunt un prilej de a lucra în echipă, de a dobândi îndemânare,  de a-și educa simțul estetic și de a învăța să facă fapta bună; aceasta din urmă, pentru că fiecare atelier la care participă copii și tinerii are ca finalitate o expoziție cu vânzare în scop caritabil.

Text și foto: Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...