Expoziție de pictură a artistului Marcel Muntean, vernisată la Timișoara

de | iul. 15, 2022

Profesorul și artistul Marcel Muntean de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca își expune lucrările la Timișoara. Manifestarea artistică reunește peste 40 de pânze, peisaje executate în tehnici mixte ulei, acrilic și colaj, realizate în timpul studiilor și a șederii sale la Atena.

„În mod special, tâlcuiesc, într-un limbaj plastic, emoții, stări de bucurie, de exaltare ori de melancolie în fața măreției naturii ingenue, văzută într-o imensă armonie. O mare parte din aceste mărturii colorate sunt vedute ce reprezintă diverse insule ale vechii Elade – Hydra, Tassos, Mykonos, Creta etc. Prezența umanului e sesizată nu prin figurarea sa, ci prin elemente ce țin de organizarea arhitecturală a clădirilor, a caselor, a bisericilor, a bărcilor etc.”, arată artistul.

Limbajul plastic al creației sale îmbină fericit și irenic redarea figurativă și abstractul, într-o sinteză cu accente decorative sesizabilă prin tușele de culoare așternute pe suprafețele pânzelor. Culorile calde de roșu, oranj, ocru, galben stau într-o armonioasă alăturare cu albastrul marin și celest, verdele chiparoșilor ori violetul mărginirilor îndepărtate. Tematica este abordată în decursul a mai multor ani, marcând expresii diferite, corelând dominanta grafică cu armoniile cromatice, aducând, totodată și expresia unor stări sufletești distincte.

„Ca și odinioară alți maeștri români, asemeni lui Tonitza, Pallady, Lucian ori Grigorescu, ce au regăsit lumina și culoarea într-o rostire unitară pictând peisajele Balcicului, așa și Marcel Muntean s-a întâlnit cu capodoperele naturii și a civilizației antice și moderne ale Greciei, pe care le-a transpus în pânze grăitoare a unei armonii interioare a cărui scop final a fost întâlnirea cu frumosul, întâlnirea cu divinul”, se arată în prezentarea expoziției.

Expoziția de pictură a profesorului și artistului Marcel Muntean  va fi vernisată vineri,15 iulie 2022, la ora 18:00, la Galeria Helios din orașul de pe Bega. Lucrările vor rămâne pe simeze până în 05 august a.c.

Demersul se dorește a fi un regal de linie, formă și culoare adus ca omagiu, pe de o parte Greciei și pe de alta Timișoarei, ambele au avut în rol important în formarea și desăvârșirea sa artistică.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean, care va avea loc...