Expoziţii de fotografie etnografică, vernisate în trei localități clujene

de | oct. 26, 2020

Trei expoziţii permanente de fotografie etnografică ce surprind tradiții, obiceiuri, port popular și meșteșuguri tradiționale din zona de munte a județului Cluj vor fi vernisate în această săptămână în trei localități clujene.

Fotografiile au fost realizate pe parcursul anului, în cadrul proiectului „ZONA MONTANĂ A JUDEȚULUI CLUJ. Proiect de cercetare multidisciplinară a culturii tradiționale din județul Cluj, 2020”, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Primele două expoziții vor fi vernisate marți și miercuri, 27 și 28 octombrie a.c. , în Măguri Răcătău și Mărișel, localități cuprinse în proiectul de cercetare. Imaginile surprind elemente de port popular, interior țărănesc, gastronomie, meșteșuguri tradiționale (prelucratul lemnului și fierăritul), dar și reconstituiri de obiceiuri – împletitul cununilor de Sânzâiene, ghicitul sub blide, prin care fetele încercau să afle ce defecte sau calități va avea viitorul soț, jocul satului și „haba”- șezătoarea.

Cea de-a treia expoziție va fi vernisată în orașul Huedin, joi, 29 octombrie 2020, pentru a stimula interesul publicului din mediul urban, în special a tinerilor, pentru cultura și civilizația tradițională.

În cadrul evenimentelor vor fi prezentate și rezultatele proiectului de cercetare, printre care un volum tipărit, dedicat culturii tradiționale din Zona Montană a județului Cluj și un CD audio cu un bogat repertoriu instrumental din zona de munte.

Proiectul de cercetare s-a desfășurat pe parcursul acestui an în opt localități clujene din zona de munte.. Prospectarea teritoriului a fost făcută în perioada iunie – iulie de o echipă de specialiști care, pe parcursul etapelor de lucru, a consemnat stadiul de păstrare a tradițiilor, dar și posibilitățile de reconstituire și restaurare a celor uitate, bogate în elemente de cultură imaterială.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania”

Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania”

Purtând titlul generic Fall into Classic, Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania” vineri, 10 noiembrie 2023, având-o ca protagonistă pe tânăra și foarte talentata pianistă Aurelia Vișovan, alături de Orchestra Filarmonicii clujene sub bagheta...

Primele spectacole din noiembrie la Teatrul Puck

Primele spectacole din noiembrie la Teatrul Puck

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la Teatrul „Puck” cu două spectacole îndrăgite de multe generații de copii: „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, în regia lui Koblicska Kálmán și a Ibolya Varga(sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora...

Apolodor revine pe scena Teatrului „Puck”

Apolodor revine pe scena Teatrului „Puck”

„Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, revine pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, duminică, 29 octombrie, de la orele 11:00 și 12:30. „Să-ți spun, dragă Apolodor, de ce nu ești ca alții. Ești pinguin și om, pentru că vorbești,...