„Familia creştină – sub lumina Cuvântului Sfintei Scripturi”, la Maieru

de | feb. 20, 2019

În Parohia Ortodoxă Maieru din Protopopiatul Năsăud a fost lansat un nou proiect pastoral-misionar, la iniţiativa şi prin implicarea nemijlocită a preoţilor parohi Dan Cismaş şi Ioan Lăpuşte.

Acest program misionar este intitulat „Familia creştină – sub lumina Cuvântului Sfintei Scripturi” şi îşi propune ca fiecare familie creștin-ortodoxă din Maieru să primească în dar, din partea parohiei, câte un exemplar din Noul Testament cu Psalmii, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod, sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Deja s-a reuşit achiziţionarea, din fonduri proprii, a unui număr de 300 de exemplare, care au început a fi împărţite credincioşilor de către coratorii parohiei.Fiecare exemplar este personalizat şi însoţit de menţiunea „Îl rugăm pe Dumnezeu ca familia dumneavoastră să trăiască sub lumina Cuvântului Sfintei Scripturi!”.

Primii măiereni care s-au bucurat de acest dar au fost consilierii parohiali care, în şedinţa de lucru desfăşurată în Biblioteca Parohială „Sever Ursa” din cadrul Centrului Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ştefan”, au hotărât canalizarea resurselor financiare ale parohiei în vederea continuării acestui demersatât de necesar. Pentru finalizarea programului ar mai fi nevoie de 1000 de exemplare, iar cei ce doresc să sprijine această acţiune pot să o facă adresându-se preoţilor parohi.

Necesitatea acestui proiect misionar este dată de faptul că mulţi credincioşi fie nu au în casa lor Sfânta Scriptură, fie deţin traduceri tendenţioase ale ei, iar scopul lui este ca învăţătura Noului Testament şi Psaltirea lui David să ajungă cât mai aproape de sufletele credincioşilor. Utilitatea proiectului este fundamentată, în primul rând, biblic: „Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu” (In. 8,47), iar în al doilea rând, teologic: „Biblia este biblioteca Duhului Sfânt pe care trebuie să o purtăm cu noi pretutindeni” (pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană) şi „Scriptura se adresează fiecărei epoci, indiferent de caracteristicile istorice şi culturale ale ei” (pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă), aşa cum ne-a informat părintele paroh Dan Cismaş.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...