Familia este o prioritate constantă a misiunii Bisericii

de | ian. 14, 2016

Familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane.

De aceea, în Pastoralele Sfântului Sinod şi ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, precum şi în predicile preoţilor de mir şi din mănăstiri este permanent subliniată importanța familiei tradiționale, instituția fundamentală cea mai afectată social, economic şi moral în ultimii ani. De exemplu, în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română (care a fost citită în toate bisericile parohiale şi ale mănăstirilor în prima duminică a Postului Nașterii Domnului 2011) se reamintește că „avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-și ucid copiii nenăscuți nu se pot împărtăși cu Hristos, Cel ce iubește copiii”. De asemenea, aceeaşi Pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române exprima îngrijorarea că „astăzi familia se confruntă adesea cuviolenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc.”. Toate aceste fenomene sociale afectează grav instituția familiei şi conduc la slăbirea ei, aceste fenomene fiind cauzate mai ales de proliferarea individualismului materialist şi consumist în societatea contemporană secularizată, inclusiv cea românească.

Din nefericire, avortul, divorțul şi scăderea natalității au devenit o plagă pentru societate având ca prim efect negativ diminuarea populației României. De aceea, Biserica nu doar apără familia creștină responsabilă, ci şi ajută material şi spiritual familiile care au copii mulţi, organizează cămine pentru copii abandonați şi centre de zi pentru copii săraci.

În consecință, Biserica militează constant pentru intensificarea sprijinirii familiei creştine tradiționale, în primul rând la nivelul comunităților parohiale, solicitând implicarea societății în diminuarea crizei demografice actuale din România.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...