Familia este o prioritate constantă a misiunii Bisericii

de | ian. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane.

De aceea, în Pastoralele Sfântului Sinod şi ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, precum şi în predicile preoţilor de mir şi din mănăstiri este permanent subliniată importanța familiei tradiționale, instituția fundamentală cea mai afectată social, economic şi moral în ultimii ani. De exemplu, în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română (care a fost citită în toate bisericile parohiale şi ale mănăstirilor în prima duminică a Postului Nașterii Domnului 2011) se reamintește că „avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-și ucid copiii nenăscuți nu se pot împărtăși cu Hristos, Cel ce iubește copiii”. De asemenea, aceeaşi Pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române exprima îngrijorarea că „astăzi familia se confruntă adesea cuviolenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc.”. Toate aceste fenomene sociale afectează grav instituția familiei şi conduc la slăbirea ei, aceste fenomene fiind cauzate mai ales de proliferarea individualismului materialist şi consumist în societatea contemporană secularizată, inclusiv cea românească.

Din nefericire, avortul, divorțul şi scăderea natalității au devenit o plagă pentru societate având ca prim efect negativ diminuarea populației României. De aceea, Biserica nu doar apără familia creștină responsabilă, ci şi ajută material şi spiritual familiile care au copii mulţi, organizează cămine pentru copii abandonați şi centre de zi pentru copii săraci.

În consecință, Biserica militează constant pentru intensificarea sprijinirii familiei creştine tradiționale, în primul rând la nivelul comunităților parohiale, solicitând implicarea societății în diminuarea crizei demografice actuale din România.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

Ultimele articole

Învierea prin Euharistie

Învierea prin Euharistie

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de...

Compasiunea, formă de terapie spirituală

Compasiunea, formă de terapie spirituală

Suferința celorlalți – în special a celor dragi, nefiind însă excluse și alte persoane – produce adesea ecouri, reverberații, în propria noastră ființă, astfel încât suferința lor – desigur la o scară și cu o intensitate mult mai reduse – devine și suferința noastră....

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...