Fântâna lui Iacob,volum în care Eugen Barz vorbește „în numele urcușului”

de | nov. 18, 2021

Poetul pr. Eugen Barz s-a întors în această săptămână la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud pentru a-și lansa cel mai recent volum: Fântâna lui Iacob, Iași, Editura Doxologia, 2020. Evenimentul a avut loc marți, 16 noiembrie, iar despre această carte au vorbit Ioan Pintea, directorul BJGCBN, poetul Adrian Popescu și Ovidiu Pecican, directorul revistei „Steaua”.

Eugen Barz a devenit un poet foarte important, ale căruicărți sunt bine comentateîn presa literară, deși el a început să publice foarte târziu” a spus Ioan Pintea. „Observăm că Eugen Barz ne surprinde cu fiecare carte publicată pentru că, de la o carte la alta, este altfel. Lui Eugen Barz îi iese bine poezia religioasă și, în momentul în care ești preot și scrii o carte așa cum a scris domnia-sa Fântâna lui Iacob, chiar de poezie creștină, scrisă modern și foarte, foarte bine, atunci condiția de poet pur și simplu nu smintește, ca să spun așa” a concluzionat Ioan Pintea.

Adrian Popescu a aprofundat lectura din perspectivă religioasă a noului volum al poetului.

„La Eugen Barz există această, să spunem, retrăire fidelă a unor momente din Noul Testament, practic din viața Mântuitorului nostru. El are o identificare, o empatie extraordinară pentru momentele religioase. Cum face, este secretul talentului său. Deși temele sunt eterne, stilul te cucerește de la început printr-un fel de exactitate, să spun, a notațiilor. Niciodată nu avansează concluzii moralizatoare și acesta este un secret, între artă și religie există o legătură, sigur că da, profundă. Poezia nu este, totuși, cateheză, ci este un fel de îndrăzneală de a vorbi despre lucruri despre care se vorbește în șoaptă sau se vorbește mai puțin, lucruri care țin de o anumită spaimă sacră de a vorbi”.

Cu o dezinvoltură caracteristică, Ovidiu Pecican a vorbit despre acuratețea sentimentului religios din poezia lui Eugen Barz, din volumul Fântâna lui Iacob.

„Cum faci ca teologia să nu fie cateheză, doar cateheză, și să fie poezie vibrantă? Și cum faci să aduci poezia la teologie, fără să devii redundant, fără să fii repetitiv, fără să cazi în cacofonie? … Aici se vorbește într-o limbă a intimității, actuale, prezente, foarte clare, personale, ca mărturie. Ca pagină de jurnal liric, dacă vreți. Ce face Eugen Barz în multe dintre poeziile lui: trece prin peisajele biblice, din diverse locuri, și trece astăzi, trece el însuși, într-un peisaj interior al intimității poetului din secolul XXI, care are o sinceritate cu o anumită măsură.În această poezie vibrația vine cu o anumită discreție, persuasivă. Eu sper că Eugen Barz va continua acest demers”.

Poetul Eugen Barz locuiește la Parla/Madrid, unde slujește unei comunități românești, ca preot paroh și conduce Centrul Cultural Român „Sfântul Antim Ivireanul”, pe care l-a înființat cu sprijinul Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea și a Ministerului Românilor de Pretutindeni.

                                                                               www.bjbn.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Facultatea de Business a UBB: 30 de ani de la înființare

Facultatea de Business a UBB: 30 de ani de la înființare

Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca celebrează în acest an trei decenii de excelență în domeniul educației antreprenoriale și de business. „Educația centrată pe student într-un context multicultural este dezideratul facultății...

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Fondurile vor fi asigurate cu ajutorul finanțării europene atrase de către Consiliul Județean Cluj Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 28 martie a.c., proiectul cu finanțare europeană “Iluminarea trecerilor pentru pietoni...