Fapte bune făcute de credincioșii Parohiei Ciceu Giurgești, în prag de sărbători

de | dec. 23, 2019 | Activități parohiale

Duminică,  22 decembrie,  în Parohia Ortodoxă Ciceu Giurgești, Protopopiatul Beclean, după săvârșirea Sfintei Liturghii a avut loc acțiunea caritabilă „Dăruiește din inimă”.

În cadrul acesteia, mai multe familii cu posibilități materiale reduse au avut parte de o vizită surpriză din partea unor familii tinere. Conform preotului paroh, Pr. Dan Iftimi , în prealabil s-a organizat o strângere de fonduri încât cei vizitați să poată primi ajutorul necesar pentru a petrece Sărbătoarea Nașterii Domnului cu bucurie. Darurile au constat în produse alimentare și jucării pentru copii.

Acțiunea se înscrie în misiunea social-filantropică desfășurată la nivel parohial, ce are în vedere sprijinirea persoanelor nevoiașe prin oferirea de alimente, ajutoare materiale și financiare.

 

Ultimele articole

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Tabăra de 1 iunie – „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”

Copiii și voluntarii grupului parohial „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca  au continuat tradiția taberei organizate de Ziua Copilului. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului, chipul sfânt al copilăriei”. După...

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...