Fațada principală a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, restaurată

de | oct. 22, 2020

Lucrările de reabilitare a fațadei principale a clădirii care găzduiește Muzeul de Artă Cluj-Napoca au fost finalizate. Amplele lucrări la acest imobil, monument istoric cu o valoare arhitecturală deosebită, au debutat în cursul anului 2018 și au vizat redarea splendorii de odinioară a Palatului Banffy.

Acestea au constat, în principal, în refacerea tencuielilor de la fațadă, curățarea pietrei, completări estetice și zugrăvirea exterioară. De asemenea, a fost restaurată poarta fațadei principale, au fost executate pardoseli din piatră naturală, au fost curățate și consolidate elementele din piatră cioplită și au fost cioplite și montate elemente sculpturale noi, din calcar.

Odată cu finalizarea acestei investiții, locuitorii orașului Cluj-Napoca  și turiștii, deopotrivă, pot admira, din nou, începând din această săptămână, frumusețea celui mai important edificiu baroc din municipiu și unul de referință pentru arhitectura de secol XVIII din Transilvania.

Edificiul este înscris la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României. A  fost ridicat în perioada 1774-1785, de  arhitectul german Johann Eberhard Blaumann ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György, devenit ulterior guvernator al Transilvaniei.

Foto: Dan Bodea/Transilvania Reporter

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Muzeul Păpușilor revine în centrul Clujului

Muzeul Păpușilor revine în centrul Clujului

La fel ca în fiecare vară, Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca le pregătește micilor săi spectatori, dar și celor pasionați de teatru și scenografie, o expoziție cu păpuși și decoruri din repertoriul instituției. Cea de-a 17-a ediție a Muzeului Păpușilor va fi...

Corul Madrigal aniversează 60 de ani de la primul său concert

Corul Madrigal aniversează 60 de ani de la primul său concert

7 iulie 2023, București Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă: pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert...