Lauda Fecioarei — un dor și o datorie …

Printre lucrurile datorate și îndră gite de mine, se numără și mărturisirea cu elogii în Biserică a mărețiilor Pururea Fecioarei și Mamei lui Dumnezeu. Acest dor care e dublu în loc de simplu, scoală, cheamă și îndeamnă, iar indispensabilul datoriei silește, dar cuvântul nu poate ajunge la cele mai presus de cuvânt, așa cum nici ochiul nu poate privi fix soarele. Deși cele mai presus de cuvânt nu pot fi spuse, nu este cu putință să înălțăm imne iubirii de oameni a celor lăudate în imne, ne este cu putință și să nu ne atingem nicidecum de cele de neatins și să ne plătim datoria prin cuvânt și să ne consacram dorul față de Mama lui Dumnezeu prin imnele înălțate ei după datorie.

Pentru Fecioara incomparabilă lauda maximă

Iar dacă „moartea cuvioșilor e scumpă” [Ps 115, 6] și „aducerea-aminte de cel drept e cu laude” [Pr 10, 7], cu cât mai mult se cuvine să facem cu cele mai mari laude aducerea-aminte de sfânta sfinților și cea prin care vine sfinților toată sfințirea, de Pururea Fecioara și Mama lui Dumnezeu? Așa cum și facem prăznuind și adormirea sau mutarea ei făcută astăzi, prin care fiind cu puțin doar mai prejos decât îngerii [cf. Ps 8, 6] a întrecut incomparabil și îngerii și arhanghelii și toate puterile supralumești mai presus de acestea prin apropierea ei de Dumnezeu Cel peste toate și prin lucrurile minunate scrise și săvârșite în ea din veac.

Fecioara — prefigurată și rod al făgăduinței lui Dumnezeu

Căci pentru Ea s-au făcut: preziceri dumnezeiești ale profeților răpiți de Dumnezeu; faceri de minuni care arătau dinainte marea taină viitoare a economiei, pe această Pururea Fecioară Mamă a lui Dumnezeu; schimbări ale neamurilor și lucrurilor ce conduc spre sfârșitul / țelul noii ei taine; așezăminte ale Duhului ce prefigurează în chip variat ade vărul viitor; iar drept sfârșit sau, mai bine zis, început și rădăcină a minunilor și lucrurilor de după, făgăduința lui Dumnezeu dusă la capăt față de Ioachim și Ana, cei atunci foarte înalți în virtute, că ei, cei sterpi din tinerețe, vor naște la adânci bătrâneți, și vor naște pe cea care va naște fără sămânță pe Cel Născut fără timp înainte de veci din Dumnezeu Tatăl; precum și făgăduința celor ce au născut-o atât de uimitor pe cea care va naște în chip și mai uimitor că pe cea dată o vor da înapoi Dătătorului.

Fecioara —făgăduită și închinată de copilă lui Dumnezeu

O făgăduință foarte demnă, potrivit căreia a avut loc mutarea extraordinară a Mamei lui Dumnezeu încă pruncă din casa tatălui ei în casa [templul] lui Dumnezeu și petrecerea ei uimitoare ani nu puțini în însăși Sfânta Sfi ntelor, iar aici dăruirea unei hrane negrăite prin purtarea de grijă a1 unor îngeri, o hrană din care n-a ajuns să guste Adam, căci atunci n-ar fi căzut din viață, cum n-a căzut nici preacurata aceasta, chiar dacă din pricina lui și ca să se arate că e fiică a lui, cedând puțin firii, ca și Fiul ei, s-a mutat de pe pământ la cer.

Taina întrupării — unire și îndumnezeire

Căci după acea nespusă hrănire, cu această Fecioară a avut loc economia foarte tainică a unei logodne, o salutare străină și mai presus de cuvânt printr-un arhanghel care a zburat de sus, au avut loc mesaje și adresări ale lui Dum nezeu, reversul osândirii Evei și a lui Adam și vindecare a blestemului venit peste aceia pe care l-au mutat într-o binecuvântare. Pentru că împăratul universului a dorit frumusețea tainică a acestei Pururea Fecioare, precum a prezis David [Ps 45, 12] și, plecând cerurile [Pi 18, 10; 144, 5], S-a pogorât și a adumbrit-o [Lc 1, 35] sau, mai bine zis, S-a sălășluit în ea Puterea enipostatică a Celui Preaînalt. Căci nu Și-a arătat prezența prin întuneric și foc ca pentru văzătorul de Dumnezeu Moise [Iș 3, 1-6; 19, 6; 24, 15-18], nici prin vijelie și nor ca pentru profetul Ilie [3 Rg 19, 1-18; 4 Rg 2, 11], ci puterea Celui Preaînalt adumbrește în chip nemijlocit fără vreo perdea pântecul atotpreacurat și feciorelnic, fără nici un intermediar, nici aer, nici eter, nici altceva din cele sensibile sau din cele mai presus de acestea; iar aceasta nu este o adumbrire, ci o unire directă. Dar întrucât ceea ce aruncă umbră își pro duce prin fire forma și figura proprie în lucrul umbrit, de aceea în pântecul ei a avut loc nu numai o unire [henosis], ci și o formare [morphosis], iar ceea ce s-a format din amândouă, din Puterea Celui Preaînalt și din acel pântec preasfânt și feciorelnic, a fost Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu Și-a făcut în ea cortul, a ieșit purtător de trup și „S-a văzut pe pământ și a petrecut împreună cu oamenii” [Bar 3, 38] îndumnezeind fi rea noastră și dăruindu-ne potrivit Apostolului cele „spre care și îngerii doresc să privească” [7 Ptr 1, 12], Aceasta e lauda supranaturală și slava supraslăvită a acestei Pururea Fecioare, de care sunt învinse orice minte și cuvânt, chiar de-ar fi îngerești.

Rugăciune către Fecioara

O, Fecioară dumnezeiască și acum cerească, cum voi putea spune toate cele ale tale? Cum te voi slăvi pe tine, comoara slavei? Și numai aducerea-aminte de tine sfi nțește pe cel ce se folosește de ea; și numai înclinarea spre tine face mai luminoasă mintea ridicând-o spre o înălțime dumnezeiască; prin tine se limpezește ochiul gândirii; prin tine se luminează duhul cu venirea Duhului dumnezeiesc; fi indcă ai devenit vistiernică și conținătoare a harurilor; nu ca să le ții pentru tine, ci ca să le umpli de har pe toate. Căci vistiernicul comorilor nedeșertate supraveghează dis tribuirea lor; la ce bun ar ține încuiată fericirea care nu se împuținează?

Împarte, așadar, cu bogăție întreg poporului tău moștenirea ta, mila și harurile tale, Stăpână! Dă dezlegare lucrurilor cumplite ce ne țin în puterea lor! Vezi de câte și de ce fel de lucruri cumplite, și ale noastre și străine, și din afară și dinăuntru, suntem istoviți. Schimbă în mai bine toate, pe cei dinăuntru și de o seminție îmblânzindu-i unii față de alții, iar pe cei ce ne atacă din afară ca niște fi are sălbatice alungându-i. Măsoară grija și tămăduirea ta cu su ferințele noastre împărțind și sufl etelor și trupurilor harul îmbelșugat și de ajuns pentru toți. Și dacă nu-1 încăpem, fa-ne încăpători și măsoară-1 astfel ca mântuiți și făcuți puternici prin harul tău, să slăvim Cuvântul mai înainte de veci întrupat pentru noi prin tine împreună cu Cel fără început al Său Părinte și cu de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în veci nesfârșiți. Amin.

Omilia 37, în Diac. Ioan I. Ică jr, Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Deisis, Sibiu, 2008, pp. 421-423, 433.

Articol preluat din Revista Renașterea, august 2024