Feluritele forme ale „gârbovirii”

de | dec. 5, 2020 | Eseu

Text și context

Plasată în cel de-al treisprezecelea capitol al relatării Sfântului Luca, pericopa evanghelică de astăzi vine să ne vorbească despre o tămăduire aparte. Înainte de a purcede înspre aceasta, autorul ne prezintă un Hristos ușor mânios, care vorbește despre necesitatea pocăinței. Conștient că, în contextul acela, ea era o virtute extrem de necesară, Îl arată pe Învățător vorbind despre dânsa, pe baza unor exemple concrete. Ba mai mult, oferă și o pildă, tot cu un smochin, cum o făcuse și cu alte ocazii. În cadrul povestirii, arată că mai există încă speranță pentru cei ce se vor decide să facă penitență pentru faptele lor rele. Că nu e totul pierdut.

Apoi, narațiunea, vine parcă să schimbe brusc cadrele temporale și spațiale. Iisus nu mai este prezentat ca vorbind mulțimilor în câmp deschis, ci în sinagogă, sâmbăta. În postura învățătorului de Lege. Dar nu orice fel de tâlcuitor, ci Cel care cunoaște la superlativ cele despre care vorbește. Aici va avea loc minunea aflată în centrul relatării. Una cu un mesaj aparte. Între ascultători, care de bună seamă nu erau puțini, se găsea o femeie măcinată de o puternică suferință. Era gârbovă de optsprezece ani. În toată această vreme, făcuse de bună seamă pocăință pentru păcatele care îi aduseseră neputința. Altminteri, în aceasta constă legătura dintre cele spuse în debutul capitolului și minunea de acum. Câtă vreme exista părere de rău pentru păcate, exista și vindecare. E un mesaj puternic, acesta. Hristos ține să se folosească de exemple concrete atunci când îl ilustrează, pentru a motiva poporul.

A privi în sus

Ceea ce vă voi spune acum, ați mai auzit cu siguranță. „Ho anthropos”, căci așa se zice omului în limba greacă,se tâlcuiește drept „cel care privește în sus”. Definiția poporului de filosofi vine să prezinte făptura umană prin intermediul unei calități interesante: aceea de a scruta înălțimile. Conform acestei percepții, boala venise să o degreveze pe cea în cauză de o calitate definitorie. Hristos va fi cel care îi va restutui acest drept. O va face să poată din nou să privească înspre Dumnezeu și să se bucure de seninul cerului, care-i va vorbi despre măreția Creatorului Său. Nu oricum și nu oricând. Sâmbătă, în sinagogă, în văzul întregii comunității.

Spre deosebire de alte situații, în care beneficiarii unei minuni Îl abordează pe tămăduitor într-o formă sau alta, femeia în cauză nu o face. Ea este cea chemată la vindecare. Fără să o ceară. În atâția ani, avusese răgazul să se resemneze cu suferința ei. Așa cum se resemnează boii cu jugul, sau privighetoarea cu colivia. E posibil să se fi gândit chiar la cele ce le trăia, ca la un firesc al vieții. Cel mai probabil, își aducea aminte de infirmitatea ei, doar atunci când alții veneau s-o caine, să-i amintească de aceasta. Și Hristos îi amintește că e în suferință. Dar nu cum o fac ceilalți. Nu o compătimește. Nu învârte cuțitul în rană. Nu-i promite lucruri irealizabile. Face ceva extrem de pragmatic. Evanghelistul, atent, consemnează: „și Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”. Domnul îi dă liber să privească în sus. Să-L caute pe Dumnezeu. Nu doar în ceruri, ci și în cei din jur. Orizontul nu se mai limitează de-acum doar la puținul spațiu pe care-l putea cuprinde cu privirea din pricina diformității. E din nou ce-a fost odată! Ne putem închipui uimirea și bucuria bietei femei!

A te vindeca în ziua sâmbetei

Pus pe fapte mari, Mântuitorul irită. Intră, aparent, în disonanță cu litera Legii. E sabat, iar evreilor le este cât se poate de clar ce pot și ce nu pot face în această zi. Sunt mai multe lucrurile pe care nu au voie să le îndeplinească, decât cele îngăduite. Dar cele pe care le fac, le produc bucurie. În ziua aceasta sunt chemați să se roage, să mănânce și să se odihnească. Cam atât. Și respectă cu sfințenie aceste prescripții. Cum să nu o facă, când ele sunt atât de benefice și de plăcute. Mentalul colectiv a păstrat, de exemplu, în Transilvania, de pe vremea când aici trăiau comunități destul de numeroase de evrei, o situație des întâlnită. Iarna, când era frig, evreii practicanți pregăteau de vinerea lemnele în sobă, cremenele și toate cele. Dar focul îl făcea un copil al creștinilor din vecini, pe care-l plăteau pentru aceasta. Dincolo de formalismul ei, această practică vine să vorbească despre fervoarea cu care țineau la aspectele de religiozitate. Dacă asta se întâmpla la aproape două milenii de la momentul pe care-l avem în vedere, ne putem lesne închipui cum era atunci.

A vindeca pe cineva în ziua sâmbetei, însemna a munci. Nu oriunde, ci în sinagogă. Mai marele locașului e mânios de-a dreptul. Dar nu-și îngăduie luxul de-al înfrunta direct pe îndrăznețul tămăduitor. Pe principiul „bate șeaua, să-nțeleagă calul”, se leagă de beneficiara minunii: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!”, zice el pe un ton enervat.

„Fățarnicilor”!

Hristos înțelege apropo-ul. Are drept la replică și nu ezită să se folosească de el. Vine cu exemple practice. Își argumentează spusele, așa încât să nu lase loc îndoielii. „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?”, le spune El. Denumirea nu-i măgulește deloc pe cei de față. Dar nu găsesc niciun argument solid înspre a-L combate. Mesajul e clar, accentul e bine pus.

Pocăința femeiii, pe care cel mai probabil vreun păcat o adusese, conform concepției vremii, în această stare, a găsit răsunet la Dumnezeu. Iar vindecarea se realizează într-un context special, ca să arate și altora cât de mult a meritat-o. Alea iacta est! Celor de față nu le rămâne decât să se mire și să se bucure de fapta minunată. Și mai e ceva: celor ce erau împotriva Lui, le rămâne rușinea neghiobiei.

Aspecte conclusive

Femeia gârbovă a fost, așadar, repusă în dreptul ei de om. Putea privi în sus. Și nu oricum, ci cu bucurie și recunoștință. În situația ei ne găsim cu certitudine mulți dintre noi, dacă nu chiar toți. Adesea, nu  problemele cu lombo-sciatica vin să ne apese. Cele cu cox-artroza sufletească. Păcatele. Ele sunt cele care ne împiedică să privim în sus. Ne îngustează orizontul și ne fac să ne pierdem perspectiva. Ne opresc, prin păcura întunecoasă ce-o presară peste ființa noastră, să ne bucurăm de zarea luminoasă a dezmierdării în lumina lui Dumnezeu. Asemenea celei tămăduite, și noi suntem chemați la îndreptare. Starea de pocăință, numită, deloc întâmplător, cu termenul pe care l-am folosit anterior, produce efecte sufletești nebănuite. Înalță sufletul din mocirla păcatului înspre slăvile celeste. Și da, precum sinagoga a fost pentru femeie locul vindecării, biserica, sfântul locaș, cu Tainele ce ni se oferă în dar, este locul în care suntem chemați și noi să primim tămăduire. Îndrăzniți! Apropiați-vă cu curaj și pocăință de altar. Veți vedea mâna lui Hristos ce se pogoară cu blândețe peste creștetele voastre, binecuvântându-vă! Și de-ndată ce veți lepăda fățărnicia, acea nefericită plagă sufletească, veți găsi și leacul mult râvnit. Iar bucuria va fi deplină!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Feluritele forme ale „gârbovirii”
Feluritele forme ale „gârbovirii”
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

Mai multe din Eseu
Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari și mai populari sfinți ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten și laudă a apostolilor (Acatist), întâi stătător al ierarhilor, se bucură de o mare iubire și cinstire din partea credincioșilor, poate...

Sfântul Ioan Damaschin, imnograf și melod

Sfântul Ioan Damaschin, imnograf și melod

În fiecare an, la 4 decembrie, Biserica Ortodoxă aduce cinstire Prea Cuviosului Părinte Ioan Damaschin, teolog, filosof, imnograf și melod de mare profunzime și prestigiu. Este născut la 676 în Damasc (de unde și cognomenul Damaschin) într-o familie creștină nobilă și...

Sfântul Apostol Andrei, viața și activitatea

Sfântul Apostol Andrei, viața și activitatea

Pe țărmul apusean al Pontului Euxin se aflau în epoca lor de maximă înflorire cetățile Tomis, Callatis, Histria și încă multe altele, întemeiate de negustorii eleni, dar în care, cum spunea celebrul exilat pe aceste îndepărtate meleaguri, Ovidiu, „geții îi copleșeau...

Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Viaţa Părintelui Sofronie a durat aproape un secol. Cea mai importantă sursă de informare în legătură cu lunga sa viaţă sunt scrierile sale şi convieţuirea ani de-a rândul alături de el. În textele autobiografice şi cuvântările sale face prea puţin referire la evenimente exterioare ale vieţii sale, însă schiţează pe larg traseul său lăuntric şi căutarea intensă a căilor mântuirii sale şi a întregului Adam.

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Suntem în Duminica a 30-a după Rusalii și avem la Sfânta Liturghie povestea demnitarului bogat, care se interesează de viața veșnică, cuprinsă în Evanghelia după Luca 18, 18-27. Narațiunea o găsim și în Evanghelia după Matei 19, 16-26, unde demnitarul este prezentat...

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în iconografia răsăritenă

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în iconografia răsăritenă

Sărbătoarea se celebrează la data de 21 noiembrie, ea nefiind regăsită între sărbătorile vechi ale Bisericii, nefiind inclusă ca episod în Sfânta Scriptură, ci se află în evangheliile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob. Andrei Criteanul a cunoscut-o la...