Feluritele încredințări ale Învierii

de Eseu

Aspecte introductive

Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie potențat nițel, au parte de întrevederi pline de har. Precum în alte ocazii, unora Dumnezeu li se revelează prin prezență, în vreme ce altora, absența Lui le slujește drept încredințare.

Maria Magdalena e cea care are parte de o dublă descoperire. Inițial gustă din mireasma Învierii când, speriată, descoperă mormântul gol. Vine la Petru și la Ioan și îi face părtașii unei vești de a cărei notă binefăcătoare nu era încă întru totul încredințată. E speriată că cineva a furat prețiosul trup. Datorită spaimei ei femeiești, una care e altminteri firească, Petru și Ioan ajung și ei să se încredințeze că mormântul nu mai găzduia un cadavru. Intrarea în mormânt a celui din urmă e urmată de o frumoasă constatare. O face însuși autorul relatării, Ioan: „Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut”. Întrucât vorbește despre sine, textul e unul autobiografic, cu valoare testimonială.

Pe femeia convertită de adineauri, absența nu o convinge însă întru totul. Rămâne pe buza mormântului, plângând. Îngerii care i se arată încearcă să o liniștească. Apoi, însuși Înviatul îi oferă o întrevedere. Un prime-time. Plină de bucurie, ar vrea să-L strângă în brațe. Din motive ce nu ne sunt întru totul cunoscute, nu i se permite o astfel de manifestare cu caracter afectiv. Întrunirea aduce însă cu sine și încredințarea unei misiuni. Hristos o transformă într-un Apostol pentru ceilalți din ceată: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”, îi spune Domnul.

Toma și întâlnirea cu Înviatul

Ioan oferă apoi o frumoasă descriere a unei revelații aparte. De la întâlnirea cu Apostolii lipsește un personaj special. Unul căruia istoria i-a atribuit calitatea de patron al științei. E drept, mai târziu și într-un Apus aflat în plin proces de secularizare. Ați ghicit, despre Toma este vorba. Asemenea Magdalenei, își va exprima și el îndoiala și va cere dovezi suplimentare. Pus față în față cu Cel ce a răsărit lumina din tenebrele mormântului, își pierde parcă din îndrăzneala de odinioară. Nu pentru că Domnul îl intimidează. Căci, în ciuda măreției Sale, Divinul e îngăduitor. Copleșește prin iubire, nu prin frică. De aceea, apostolul ne-încredințat, e de-a dreptul topit de atenția de care îl învrednicește Hristos. Oferă o mărturie frumoasă, în cuvinte ce vor deveni apoi parte a ritului doxologic al Bisericii: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Gâtuit probabil și cine știe, poate și bâlbâindu-se, el reușește să exprime în cuvinte puține deopotrivă starea de uimire și bucuria. Și în același timp, se pocăiește pentru fărâma de îndoială ce i-a inundat făptura. Va deveni apoi un zelos propovăduitor, ce va încreștina, conform tradiției, coastele Malabarului.

Hristos însuși ține să aprecieze cuvintele sale: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”! În același timp, înscrie în categoria fericiților pe toți cei care, fără a avea privilegiul unei întâlniri cu caracter extraordinar, nu s-au îndoit de realitatea Învierii.

În loc de concluzii

Partea din urmă a cuvintelor pe care Domnul le adresează Apostolului îndrăzneț ne este dedicată nouă. Creștinilor care, de milenii, trăim cu statornica credință a Învierii, fără a cere să pipăim cu degetele trupești, ci cu cele ale inimilor noastre, rănile Lui. Nu pentru a ne convinge de realitatea faptului minunat, căci nu avem îndoieli în această privință, ci pentru a pătrunde mai bine în profunzimea unor binecuvântate sensuri. Până să ajungem însă să ne regăsim în aceste cuvinte, avem cale lungă de parcurs. Cu mormântul gol ne întâlnim zi de zi în Sfântul locaș. Iar cu Cel Înviat, suntem chemați să avem o relație specială. Nu ni se oferă doar privilegiul pipăitului, ci cel al unei întâlniri sinestezice. Gustându-L pe Înviat, suntem poftiți a-L sălășlui în inimile noastre. Nu a-L primi într-o pasageră ospeție, ci a-L transforma într-un locatar permanent. Dar, ca să se sălășluiască Domnul, e nevoie să ne păstrăm curată „odaia” sufletului. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Feluritele încredințări ale Învierii
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

Învierea prin Euharistie

Învierea prin Euharistie

În Învierea lui Iisus Hristos regăsim în fiecare an bucuria dumnezeiască a salvării vieții noastre confruntate cu propriile resurse perimate. Ieșirea din fatidicul existențialism biologic, dominat de previziunile sfârșiturilor personale, ne este pusă la îndemână de...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...