Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Contele Ferdinand von Zepelin este inventatorul dirijabilului. Numele său de origine a devenit în alte limbi numele celei mai celebre invenții a sale.

Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin s-a născut la data de 8 iulie 1838, într-o familie înstărită germană. Primele studii le face cu profesori particulari. La vârsta de 15 ani s-a înscris la școala politehnică din Stuttgart, apoi, doi ani mai târziu s-a înscris la școala militară din Ludwigsburg. După absolvire și-a început cariera militară în Württemberg.

În anul 1858, la vârsta de 20 de ani a devenit locotenent și i s-a acordat aprobare să meargă să studieze inginerie și chimie în Tübingen. A fost nevoit să-și întrerupă studiile când a fost chemat în al doilea război de independență italian, dar s-a întors la studii imediat ce i s-a permis.

În anul 1863 i s-a permis să meargă în SUA ca observator în Armata Potomac din timpul războaielor  americane de independență din Virginia. În timpul șederii sale în SUA l-a întâlnit pe John Steiner, un german care pilota un balon cu aer cald. A zburat cu acesta și a rămas fascinat. Zepelin spune că acest prim zbor cu balonul i-a dat ideea dirijabilului.

După doi ani petrecuți în SUA, se întoarce în Germania, unde a devenit adjutantul regelui de Württemberg. În următorii ani a participat la două războaie principale: cel austro-prusac și cel franco-prusac. În ultimul a fost decorat pentru actul său de curaj din timpul misiunii sale de recunoaștere în spatele liniei inamice, în care era cât pe ce să fie capturat.

Între anii 1882-1890 a fost comandant. Pentru felul în care a condus cavaleria în anul 1890 a fost aspru criticat și a fost nevoit să se retragă.

După pensionarea sa la vârsta de 51 de ani, Zepelin a devenit foarte interesat de mașinăriile de zbor. Își dorea să experimenteze cu ideea sa asupra unui dirijabil. L-a angajat pe inginerul Theodor Gross să testeze cum se comportă diverse materiale pentru a găsi echilibrul perfect între economie de combustibil, putere și greutatea corpului zburător. În același an în care a început să experimenteze a și obținut primul prototip funcțional. I-a scris secretarului regelui de Württemberg despre invenția sa.  Însă, a fost prea optimist. La testări, primul prototip s-a dovedit a avea motorul prea greu și rezistența aerului era prea mare. Totuși, nu s-a dat bătut. A aflat despre niște motoare mai ușoare. Nu au funcționat nici acelea cum și-ar fi dorit. A tot experimentat. L-a angajat pe Theodor Kober și împreună cu ideile acestuia a reușit să creeze o nouă variantă de dirijabil, cu mult superioară celeilalte.  În anul 1893 Zepelin a prezentat din nou în fața comisiei proiectul, dar și acesta a fost refuzat.

În anul 1896 Zepelin a susținut un curs în care a vorbit despre dirijabilul său  la Asociația Inginerilor Germani. Cuvântarea sa a impresionat atât de mult pe ascultători, încât aceștia au făcut o petiție ca Zepelin să primească finanțare pentru proiectul său.  Sprijinul financiar a venit și astfel, împreună cu alți ingineri a reușit să proiecteze primul dirijabil de succes, model ce poartă numele Zeppelin LZ1. Pe data de 2 iulie 1900, Zepelin a realizat primul zbor în noul model LZ1. Traseul a fost deasupra unui lac din sudul Germaniei. Dirijabilul a zburat timp de 20 de minute, însă a fost avariat la aterizare, ceea ce au determinat pe ingineri să se gândească la un sistem mai bun de aterizare. Însă, deși firma lui Zepelin considera invenția foarte bună, guvernul nu o considera utilă, așa că au întrerupt finanțarea.

Regele l-a ajutat din alte fonduri cu sume mai mici. De asemenea prin contribuții de la alte persoane și prin vânzarea din proprietățile pe care le avea, a reușit să strângă destui bani pentru a continua proiectul său. Șase ani mai târziu a avut loc primul zbor al celui de-al doilea prototip, LZ2. Însă, problemele tehnice au făcut această versiune prea periculoasă pentru a putea fi produsă pentru publicul larg.

Un an mai târziu apare modelul LZ3. Acesta s-a bucurat de succes. Era mult mai sigur decât LZ2, atingea viteze de 58 km/h și era mult mai eficient din toate punctele de vedere.  Când guvernul a văzut acest model de dirijabil Zepelin a primit din nou fonduri de la stat pentru a lucra la proiectul său. Însă, autoritățile au impus o condiție. Invenția trebuia să reziste la un zbor de 24 de ore.

Pentru a îndeplini condițiile impuse, s-a început proiectarea unui dirijabil mai mare, LZ4. După doi ani, a avut loc primul zbor de test al acestuia. Oamenii erau impresionați de invenție. Însă, atunci când un LZ4 s-a spart după ce s-a eliberat din ancore, invenția era primită cu mai puțin entuziasm. CU toate acestea, opinia publică era tot mai încântată de această invenție. Dirijabilul a ajuns să fie privit drept o dovadă a tehnologiei avansate la care a ajuns omenirea. Majoritatea proiecțiilor despre tehnologia din viitor a vremii avea și câte o reprezentare cu un dirijabil. Defapt, foarte mult timp proiecțiile oamenilor despre viitor imaginau și câte un dirijabil. Așadar, opinia publică era entuziasmată de invenție.

În data de 7 noiembrie 1908, invenția a ajuns într-un stadiu și mai promițător.  Zborul a durat aproape 6 ore și a zburat pe o distanță de peste 80 de kilometri. Această performanță a fost atinsă în condiții meteo proaste.

Deși proiectul său a continuat să fie îmbunătățit, totuși, armata nu privea cu multă încredere invenția. Mai ales după ce modelul LZ5 (numit și L II) s-a desprins din acostament și a zburat departe de baza militară. Publicul în schimb, era entuziasmat. De aceea, Zepelin a hotărât să organizeze zboruri pentru pasageri de rând.  Până la Primul Război Mondial, s-au realizat peste 1600 de zboruri publice. Dirijabilul a fost apoi introdus în armata Primului Război Mondial ca bombardiere de lungă distanță.  Iar în august 1929 s-a efectuat primul zbor în jurul lumii. Călătoria a durat 21 de zile, 5 ore și 31 de minute. Totuși, deși popularitatea mașinii de zbor a rămas de-a lungul secolului XX, opinia publică a ajuns la aceleași concluzii ca armata, anume că dirijabilul este o invenție interesantă, dar pe care nu te poți baza. În anul 1937 s-a produs dezastrul de la Hindenburg. Dirijabilul LZ 129 Hindenburg, a explodat într-o pară de foc atunci când a încercat să acosteze. Din cei 97 de pasageri, 13 au murit.  Există multe teorii care speculează motivul adevărat pentru care mașinăria a explodat, însă nici o scuză nu a mai ajutat. Știrea a șocat atât de mult, încât nimeni nu mai avea încredere să zboare într-un dirijabil.

După acest eveniment, invenția a mai fost folosită aproape doar cu scopul de a afișa un conținut vizual. Fie să afișeze câte un mesaj sau o reclamă.

Contele Ferdinand von Zepelin nu a trăit să vadă cum popularitatea creației sale s-a prăbușit. El a trecut la cele veșnice în anul 1917, în data de 8 martie, când dirijabilul părea să cucerească tot mai mult scena publică. Vremuri în care armata germană le folosea ca bombardiere de lungă durată, iar civiliii ca o experiență palpitantă de zbor.

 

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_von_Zeppelin

https://en.wikipedia.org/wiki/Hindenburg_disaster

https://www.inovativ.ro/site/filebox/print/album_oras_sibiu/zeppelin.pdf

https://www.um.edu.mt/library/oar/bitstream/123456789/63248/1/JMPS47%282%29A1.pdf

Bibliografie utilă:

http://collections.mnhs.org/MNHistoryMagazine/articles/40/v40i06p265-278.pdf

Michael Belafi, Ferdinand Graf von Zeppelin, biographien hervorragender Naturwissenschlafter, Techniker und Mediziner, Band 86, Springer Fachmedien Wiesbaden GmbH,

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului
Loading
/
„Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni” | Corneliu Coposu

„Vlădica Nicolae s-a mutat în străbuni” | Corneliu Coposu

Text apărut în ziarul Ardealul, Bucureşti, Anul I, nr. 5, 16 martie 1941, p. 10. Zi mohorâtă de doliu. Steaguri cernite străjuiesc în oraşul troienit. Viers jalnic de clopote, viers de durere, străbate văzduhul răscolit de viscol întârziat, împletindu-şi neagra solie,...