În fiecare an, la 20 martie, este marcată Ziua Internațională a Fericirii, un prilej de reflecție asupra sensului adevărat al bucuriei și împlinirii în viața omului. În tradiția creștină, fericirea nu este înțeleasă ca o simplă stare de bine sau ca rezultatul unor împliniri materiale, ci ca rod al apropierii de Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos a descoperit oamenilor calea spre această fericire adevărată încă de la începutul activității Sale publice, în apropierea Mării Galileii, pe o înălțime liniștită, cu multă verdeață, loc cunoscut prin Predica de pe Munte, cuprinsă în Evanghelia după Matei, în capitolele 5, 6 și 7, munte cunoscut ca Muntele Fericirilor.

Predica Mântuitorului începe cu cele nouă fericiri, care reprezintă, potrivit Părinților Bisericii, o continuare și o împlinire a celor zece porunci din Vechiul Testament. Fericirile rostite de Mântuitorul sunt o adevărată lege duhovnicească pentru om, o călăuză care arată unde se află fericirea cea adevărată.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, într-o omilie intitulată „Fericirea adevărată – darul lui Dumnezeu pentru oameni”, precizează că Părinții Bisericii asemănă cele nouă fericiri cu cele zece porunci din Vechiul Testament:

„Cele zece porunci din Vechiul Testament i-au fost date lui Moise tot pe un munte, un munte mult mai înalt. Și atunci când Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci au fost nori, au fost tunete, au fost fulgere, a fost atmosferă de panică, de frică. Pentru că, de fapt, acesta era spiritul Vechiului Testament.

Domnul Hristos, care n-a venit să strice legea, n-a venit să strice Vechiul Testament, ci să-l împlinească, să-l desăvârșească, să-l ridice la o altă înălțime. Atunci când s-a adresat oamenilor prima dată s-a suit pe un munte și El, dar un munte frumos, lin, cu verdeață, în spiritul Noului Testament. Și dacă poruncile Vechiului Testament aveau un caracter prohibitiv — să nu ucizi, să nu furi, să nu juri strâmb — cele nouă fericiri au un caracter pozitiv. Nu spun ce să nu faci, ci, dimpotrivă, ce să faci ca să fii fericit.

Așadar, duhovnicește, cei doi munți, Muntele Sinai și Muntele Fericirilor, sunt reprezentativi fiecare pentru o spiritualitate: Muntele Sinai pentru spiritualitatea Vechiului Testament, iar Muntele Fericirilor pentru spiritualitatea Noului Testament.”

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei subliniază că cele trei capitole care cuprind Predica de pe Munte ar putea fi numite și o constituție a Împărăției lui Dumnezeu.

„Și dacă e vorba de fericire, noi credem că Dumnezeu i-a făcut pe oameni să fie fericiți. Păcatul, răul, au tulburat toate lucrurile în lume, că Dumnezeu n-a vrut să fim nefericiți, a vrut să fim fericiți.

Și iată ce spun cele nouă fericiri, care ni se par nouă că se exprimă paradoxal, pentru că, judecând omenește, nu prea realizăm cum pot fi fericiți oamenii aceștia pe care îi pomenește Domnul Hristos. Dar judecând duhovnicește vom vedea că pot fi foarte fericiți. Și iată care sunt cele nouă fericiri:

„Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Și deschizându-Și gura, îi învăța zicând:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.”

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei explică adevăratul tâlc al fericirilor rostite de Mântuitorul:

„Fericit e omul cu sărăcia lui atunci când are armonie în casă și este credincios. Aceasta este fericirea de care vorbește și Domnul Hristos. Cei săraci cu duhul nu sunt cei tâmpiți, ci sunt cei smeriți, care realizează că, deși sunt oameni deștepți, nu se mândresc cu asta.

Sau cei ce plâng nu pentru că au făcut rele și au fost bătuți și pedepsiți, ci plâng păcatele lor sau plâng pentru greșelile pe care le-au făcut.

Cei blânzi vor moșteni pământul. Părinții interpretează în multe feluri și spun că pe lumea aceasta vor moșteni pământul, dar zic alții că este vorba de pământul celor drepți.

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate. Domnul Hristos este dreptatea celor nedreptățiți. De aceea zice poezia poetului duhovnicesc Traian Dorz: „Vei veni, Iisus, și știm că vei veni și pe nori cu slavă Tu vei răsări. Mare va fi ziua când o să cobori, sărbătoarea cerului fără sărbătoare, a celor necăjiți, a celor nedreptățiți.”

Și fericiți sunt cei milostivi, cu siguranță, pentru că milostenia te face bogat în Împărăția veșnică.

Fericiți cei curați cu inima, că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu. Oamenii care au ajuns la o viață sfântă au o experiență aparte și Îl văd pe Dumnezeu și așa mai departe.”

În concluzie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei arată că cele nouă fericiri descoperă omului izvorul adevăratei fericiri:

„Cele nouă fericiri, care, spun părinții, sunt contraponderea celor zece porunci din Vechiul Testament, care nu s-au abrogat, dar se ridică la un alt nivel prin Domnul nostru.”

În lumina cuvintelor Înaltpreasfinției Sale înțelegem că cele nouă fericiri rămân pentru fiecare creștin nu doar o învățătură a Evangheliei, ci și o chemare la o viață trăită în smerenie, milostenie și curăția inimii, acolo unde se descoperă adevărata fericire.