În volumul Fericirile. Răspunsul dat lumii, părintele Varnava Iangos propune o meditație teologică și duhovnicească asupra unuia dintre textele fundamentale ale Evangheliei după Matei. Departe de a oferi o simplă exegeză a Predicii de pe Munte, autorul urmărește să evidențieze actualitatea Fericirilor și capacitatea lor de a oferi un răspuns coerent provocărilor spirituale și antropologice ale lumii contemporane. Autorul este o voce bine cunoscută în teologia greacă contemporană, iar la noi a ajuns cunoscut mai ales prin volumul Biserica păcătoșilor, o mărturisire a vieții duhovnicești spusă într-un limbaj neașteptat de direct și de viu.
Din perspectiva conținutului, volumul se înscrie în linia teologică a Sfântului Grigorie al Nyssei și a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu incursiuni semnificative în spiritualitatea Sfântului Isaac Sirul. Un exemplu grăitor este chiar tâlcuirea primei fericiri. Sintagma „cei săraci cu duhul” este înțeleasă de autor prin conceptul de smerenie, o cheie de lectură indicată de Sfântul Grigorie al Nyssei, iar smerenia este dezvoltată în cadrele spiritualității Sfântului Isaac, cu trimiteri firești la Sfântul Siluan Atonitul. Nu este vorba de o înșiruire de citate patristice, ci de o lectură vie, în care aceste voci se întregesc una pe alta. Tot din perspectiva de ansamblu se conturează o idee centrală a cărții: Fericirile sunt, în fond, chipul lui Hristos. Cel care se străduiește să le trăiască tinde spre asemănare cu El, nu printr-un efort moral abstract, ci printr-o transformare lăuntrică reală: „fericirea nu este o îmbunătățire a potențialului uman, nu este o dezvoltare morală a persoanei, ci rezultatul asemănării noastre cu Dumnezeu , este darul harului Său”(p. 127)
Semnificativă este și metoda exegetică a autorului, fericirile nu sunt tratate în mod izolat, ci în legătură organică cu celelalte. Fericirile nu sunt porunci separate, ci trepte ale aceleiași urcări: „adeseori, omul râvnește după o fericire personală, înțeleasă prin putere, prin atingerea țelurilor și a așteptărilor sale, prin depășirea inferiorității, prin dădăcirea egoismului și satisfacerea narcisismului său hipertrofic. De aceea, rămâne mereu sărac și flămând. Creează încontinuu înlăuntrul său și în jurul său diferite nevoi și cere altora să i le satisfacă. Acesta este necazul și adevărata sărăcie” (p.35)
Întrucât formatul rubricii noastre nu îngăduie o prezentare detaliată a fiecărei fericiri în parte, mă voi opri asupra a două idei pe care Părintele Varnava Iangos le dezvoltă în mod deosebit, cea despre foamea și setea de dreptate și cea despre inima milostivă.
Referitor la fericirea dreptății, autorul propune o înțelegere care depășește sensul obișnuit al termenului. De regulă, spune Părintele Varnava, înțelegem dreptatea ca pe o împărțire echitabilă a bunurilor, a drepturilor și a nevoilor, o definiție corectă, dar insuficientă. Cartea merge mai adânc și oferă o perspectivă relațională: „dreptatea este un rod al relației, nu o condiție a relației. Pentru că dreptatea cere cunoaștere, iar cunoașterea se naște prin relaționare” (pp. 108-109). La fel de provocatoare este și tâlcuirea milosteniei. Autorul nu se mulțumește cu înțelegerea curentă a milostivirii ca ajutor material sau gest caritabil. El extinde și adâncește: „Adevărata milostenie nu se limitează la a oferi un sprijin sau o ușurare materială celui de lângă noi, ci presupune și împărtășirea celorlalți din harul pe care l-am primit de la Dumnezeu. În spatele acoperirii nevoilor materiale ale celuilalt, să-i transmitem în primul rând simțul harului lui Dumnezeu, care va transforma suferința lui în fericire” (pp. 146-147).
Volumul Fericirile. Răspunsul dat lumii este o carte care cere timp și revenire. Părintele Varnava propune o lectură teologică serioasă, ancorată patristic și aplicată existențial. O recomand cu convingere atât credincioșilor care vor să înțeleagă mai adânc Predica de pe Munte, cât și celor care caută în teologie nu doar informație, ci orientare.
Autor: Pr. Grigore Toma-Someșan
