Vocea din agora cetății, subtitlul simpozionului național de la Cluj dedicat Mitropolitului Bartolomeu, inspiră, în cadrul acestui eveniment – anul acesta deja la a treia sa ediție –, voci grăitoare de cuvinte alese ale unor personalități care i-au fost aproape și care îl împărtășesc cu generozitate pe mitropolitul cărturar, precum și felurite creații și interpretări (literatură, eseu, traducere, pictură, muzică, teatru) ale tinerilor deopotrivă protagoniști și destinatari ai manifestării, care ajung să îl cunoască în acest fel privilegiat.
Mitropolitul Bartolomeu era un orator desăvârșit, de o mare erudiție și înțelepciune, o adevărată voce din agora cetăților nemțene, unde se retrăsese să-și desăvârșească opera, apoi, devenit arhiepiscop și mitropolit, o voce a cetății Clujului și, deseori, a cetății Mânăstirii Nicula. În tinerețea sa tumultuoasă, a fost inclusiv o voce a închisorilor comuniste, în care cuvântul îi răsuna în calorifer, în alfabetul Morse, iar mai apoi în pagini cutremurătoare de memorialistică, dar și a cetăților americane, după eliberarea sa, unde a slujit Biserica românilor vreme de unsprezece ani. După întoarcerea în țară și până să se retragă la Văratec, de unde va fi chemat arhiereu al Clujului, vocea lui s-a manifestat mai ales în dreapta și fericita alegere a cărților editate de Institutul Biblic de la București, al cărui director a fost. Iar după revenirea României la democrație, în decembrie 1989, Mitropolitul Bartolomeu s-a făcut auzit prin Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, constituit la București, la inițiativa sa, reușindu-se schimbări benefice în gândirea, simțirea și lucrarea Bisericii noastre. Însăși alegerea Mitropolitului Daniel al Moldovei, actualul Patriarh al României, care făcuse și el parte din Grupul de Reflecție, a fost influențată decisiv de acest grup. Cât despre Sfântul Sinod, în cadrul acestuia, vocea puternică și judicioasă a Mitropolitului Bartolomeu al Clujului a determinat luarea multor decizii binevenite, chiar necesare. De altminteri, numeroasele sale propuneri, în marea lor majoritate și, în general, ad litteram, au fost aprobate, devenind hotărâri sinodale, valabile până astăzi[1].
Mitropolitul Bartolomeu era însă și o agoră, unde aveau acces toți cei care aveau ceva de spus și nu puteau să o facă. El devenea portavocea tuturor. De asemenea, Mitropolitul Bartolomeu era o cetate întărită, care stă deasupra muntelui și nu poate să se ascundă, precum nici făclia sub obroc (cf. Matei 5, 14-15). A fost și a rămas o cetate, care a stat dreaptă în fața nedreptăților, ademenirilor, amenințărilor, torturilor… Este un simbol, un reper, pentru noi, românii creștini ortodocși, dar și pentru noi, clujenii, care ne-am bucurat de imensul privilegiu de a-l avea aici pe Mitropolitul Bartolomeu în anii „cântecului său de lebădă”[2]. Așadar, salut această inițiativă de a se organiza un simpozion național la Cluj care îl are în centrul său pe Mitropolitul Bartolomeu și mă bucur că manifestarea îi are ca personaje principale și, în același timp, li se adresează, întâi de toate, tinerilor, pe care Mitropolitul îi iubea atât de mult.
Pentru ei și pentru toți cei prezenți la această ediție a simpozionului, vocile care l-au evocat sunt, la rându-le, neprețuite surse de cunoaștere și inspirație. În deschiderea evenimentului de la Cluj, am avut cinstea de a asculta cuvântul Înaltpreasfințitului Părintele nostru Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În continuare, au vorbit despre simpozion Pr. Liviu Vidican-Manci, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și doamna prof. Marinela Marc, Inspector Școlar General. El însuși creator întru cuvânt, domnul Horia Bădescu, scriitor, poet și eseist, s-a rostit despre cuvântul (poetic) și Verbul sacru, Logosul – acela zămislit din Acesta – la poetul („preot al limbii”) și teologul („închinător fervent al divinității”) Bartolomeu Valeriu Anania, „omul încuvântat”, pe care ne îndeamnă „să ni-l reamintim cu iubire, împărtășind credința mărturisită într-un gând al său: «O lacrimă vărsată la căpătâiul unui mort poartă’ntr’însa lumina învierii!»” Pr. prof. univ. Ioan Chirilă a vorbit despre modelul de creștere culturală, spirituală, dar și de „creator de cultură” al Mitropolitului Bartolomeu, despre cum se poate „realiza și cultiva o cultură a libertății spirituale”. Pr. prof. univ. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a împărtășit asistenței, în comunicarea sa, cuvintele „cu duioșie și recunoștință” ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, din Memorii, pentru Părintele Liviu-Galaction Munteanu. Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie a pus în lumină relația dintre cult și cultură, religie și cultură, Mitropolitul fiind deopotrivă teolog, om al Bisericii și cărturar, poet, dramaturg, prozator, eseist. Pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov, la rândul său, le-a oferit tinerilor prezenți imaginea caldă a Mitropolitului Bartolomeu ca model de formare, ca bunic care le spune povești nepoților. Protos. Pantelimon Mocan, de la Mânăstirea Nicula, a conturat profilul stareților Mânăstirii Nicula în perioada comunistă. Domnul Dragoș Ursu, doctor în istorie, istoric la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a ținut comunicarea, plină de conținut, cu titlul: „Avatarurile unui destin liber. Articolul-manifest Generația Cluj ’46 și epilogul activității în America a Mitropolitului Bartolomeu Anania”. Doamna Nicoleta Pălimaru, redactor la Editura Renașterea, a împărtășit celor prezenți cuvânt profund, sensibil și emoționant despre spațiul închisorii și mărturisirea prin cuvânt a Cuvântului de către Valeriu Anania.
Toți cei care au vorbit despre Mitropolitul Bartolomeu s-au referit la cuvântul lui, deopotrivă mărturisitor și creator, dar și la tot cuvântul rostit, în cele mai felurite circumstanțe umane. Avea întotdeauna un răspuns, pentru orice situație, făcând în așa fel încât să scoată pe oricine din orice situație delicată. De pildă, la Mânăstirea Nicula, se întâmpla să rămânem fără apă. În această situație, duceam apă cu gălețile la reședință, cu oarecare îngrijorare, dată fiind personalitatea sa foarte intimidantă, dar și circumstanțele neplăcute. Îmi ceream iertare pentru acest neajuns, iar el îmi răspundea: „Ei, Dimitrie, vorba aceea, eu sunt om cu pușcăria făcută!” – în pușcărie, penuria de apă fiind o adevărată și intenționată pedeapsă.
În același sens, tot la Nicula, la inaugurarea reședinței – despre care spunea că este cel dintâi acoperiș deasupra capului pe care a simțit că îl are –, o familie din Gherla, soț și soție, care împlineau sarcina dirigenției de șantier a întregului ansamblu de rectitorire niculană, după ce au trecut prin bibliotecă și, respectiv, cabinetul de lucru și au închinat un pahar de șampanie cu Mitropolitul Bartolomeu, i-au adus aminte că, înainte de Crăciun, în Duminica Sfinților Strămoși, când se citește Evanghelia despre cei invitați la cină, se aflau în Catedrala din Cluj și i-au ascultat predica, în care spunea referitor la motivele invocate de cei care au refuzat invitația: „Cine este omul care își cumpără pământ fără să-l vadă întâi sau cinci perechi de boi fără să-i încerce?” Soțul și soția din Gherla se opriseră în catedrală tocmai fiindcă se aflau în drum spre Valea Drăganului, unde își cumpăraseră, cu mai mulți colegi, un lot pentru o cabană, pe care ei însă nu-l văzuseră înainte. Așadar, ei erau cei în cauză și-i mărturiseau Mitropolitului Bartolomeu că au simțit că vorbește despre ei în predică. Însă Mitropolitul le-a răspuns: „Da, dar voi ați fost și la cină!”, fiind prezenți la Sfânta Liturghie.
De asemenea, mai toți vorbitorii au făcut referire la însemnătatea Sfintei Scripturi diortosită, tradusă și adnotată de Mitropolitul Bartolomeu. Adaug, la rându-mi, că ea rămâne de căpătâi pentru noi, fiindu-ne de foarte mare folos, atât datorită limpezimii și frumuseții textului retradus/diortosit, cât și bogatelor și deopotrivă preciselor introduceri și comentarii – noutatea absolută a versiunii Bartolomeu în spațiul românesc –, care au menirea și ele, precum căutarea celei mai bune echivalențe, să-i deslușească, cât mai mult cu putință, cititorului român sensul biblic. Acum, Biblia în versiunea sa ne este cu atât mai accesibilă, cu cât o avem și pe suport electronic (tot în premieră la noi), lucru valoros mai ales pentru tineri. Lor, tinerilor, le-aș pune la suflet îndemnul să răsfoiască și caietele de lucru ale Mitropolitului Bartolomeu la retraducerea și diortosirea Bibliei – Atelier biblic. Caiete de lucru, Editura Renașterea, 2003 –, ca să-și dea seama cât de serios, cât de temeinic a lucrat vreme de unsprezece ani. Acum, avem la îndemână inteligența artificială, care se adaugă motoarelor de căutare de tipul Google și atâtor alte mijloace care ne fac să lenevim, nu să „transpirăm” muncind. Pe lângă aceasta, el mărturisea adesea că au fost numeroase ispite, care, uneori, l-au descurajat, însă n-a renunțat, dându-și seama că sunt de la cel rău spre a-i împiedica lucrarea la cuvântul lui Dumnezeu și, astfel, cu atât mai mult s-a opintit să-și desăvârșească sarcina de retraducere a Sfintei Scripturi, ceea ce a și izbutit, dăruindu-ne o versiune admirabilă, extrem de valoroasă.
În contextul evocării mărturisitorilor români din închisori, aș dori să ofer o imagine pe care Mitropolitul Bartolomeu a lăsat-o în structura Sfintei Liturghii. Și anume, la Vohodul Mare, el face o diferență: la pomenirea patriarhilor diortosește „adormiții întru fericire”, iar când se pomenesc eroii, diortosește „fericiții întru adormire”[3]. Așadar, există o deosebire substanțială în rostirea „fericiții întru adormire eroii, ostașii și luptătorii români”[4]. Dacă ar fi să vorbim despre „fericirea” Mitropolitului Bartolomeu, îl regăsim în toate cele trei ipostaze, adică în rândul deopotrivă al „fericiților eroi, ostași și luptători români”. Este eroul nostru, al tuturor evenimentelor dedicate lui, între care și simpozionul de la Cluj. Este însă, mai întâi de toate, erou al vremurilor pe care le-a traversat, influențându-le, chiar determinându-le. De pildă, în 1946, în timpul grevei studențești de la Cluj, a fost eroul prin excelență al studenților români, al românilor transilvăneni. În ceea ce-l privește pe ostaș (sau mai vechiul oștean), el însuși s-a denumit astfel, atunci când a fost chemat la arhieria Clujului: „Biserica m-a chemat sub drapel pe mine, bătrânul oștean”[5]. Un oștean care a luptat pentru binele Bisericii și al țării, implicându-se cu toată responsabilitatea. Așadar, a fost un luptător până astăzi și își păstrează acest profil până la sfârșitul vremurilor. Îl găsim în detenție, în „pușcărie”, cum o numeau toți deținuții politici din vremea comunismului, îndurându-i cu demnitate și mărturisire ororile. Îl găsim în amvon, unde nu pregeta adesea să ia atitudine. Îl găsim în presa vremii, în luări de poziție nu de puține ori acide, cum au fost cele despre modificarea manualelor de istorie, față de care și-a exprimat nemulțumirea, existând chiar premisa ca istoria românilor să dispară, ca materie, din programa școlară – ceea ce, iată, se dorește, din păcate, și acum, inițiativa pornind tocmai de la Cluj… Mitropolitul Bartolomeu afirma însă cu tărie că, dacă se va întâmpla acest lucru, noi suntem datori să predăm din amvon istoria românilor. A luptat prin cuvântul său cu putere și în alte chestiuni sensibile cum ar fi stoparea exploatării aurului de la Roșia Montană ori recuperarea Fundației „Gojdu”. De asemenea, un alt subiect sensibil este cel al instituirii unui corp de inspecție și control în cadrul eparhiei – cei trei inspectori din vremea sa având mandat din partea mitropolitului de a ancheta, în orice parohie sau mânăstire, ceea ce nu funcționa cum se cuvine. Or, acum, după mai mulți ani, s-a înființat acest corp de inspecție și control în Patriarhie, la toate nivelurile – eparhial, mitropolitan și sinodal. Așadar, Mitropolitul Bartolomeu avea intuiții pentru viitor, ceea ce ne bucură pe noi, clujenii, cei care l-am cunoscut și îl cinstim. Iar dumneavoastră o faceți așa cum se cuvine. Cu toții îi rămânem datori acestei voci, care răsună până astăzi – însăși vocea Bisericii, dar și a neamului nostru.
Îl purtăm, prin urmare, în mințile și inimile noastre pe Mitropolitul Bartolomeu, însoțindu-l pe cel care era marele însingurat, însă nicicând singur, nici măcar în cripta în care odihnește – unde îi este aproape Preasfințitul Vasile –, așa cum sugerează, cu adâncă subtilitate, poemul În singurătăți:
„Suflete, te-am luat aici cu mine,/ în singurătățile senine,/ unde nu-i aproape, nici departe,/ nici fiorul gândului de moarte.
Moartea a murit de mult în noi;/ zarea depărtărilor s-a scurs șuvoi/ și din toate-acestea au rămas/ doar întinderile albe, fără glas.
Suflete, de vezi cumva o stea,/ cea mai palidă din câte sunt cu ea,/ unde sferele își încetează cântul,/ suflete, acolo e pământul.
Oamenii domnesc, dar nu-s stăpâni,/ ci sunt sclavii zilelor de mâni;/ cântecele lor sunt doar scântei,/ căci ei cântă numai pentru ei.
Ei nu au văpăi clocotitoare/ să topească-a zărilor strânsoare;/ dincolo de ei nu cunosc zbor/ și de-aceea cântecele mor.
Suflete, te-am luat aici cu mine,/ în singurătățile senine,/ să-nchinăm Stăpânului din stele/ zvon din zvonul cânturilor mele.”[6]
Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății. Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2025.
Prezența numeroasă cu precădere a celor tineri și foarte tineri, vârstă care este cea a profilului Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, s-a remarcat încă de la începutul simpozionului, dedicat, de altminteri, în mod deosebit, lor. Ca atare, este o manifestare deplină, izbutită cu plus de măsură, iată, la cea de a treia sa ediție.
Tot în mod deosebit, chiar dacă nu exclusiv, pentru ei, tinerii noștri de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, evenimentul a cuprins și lansarea volumului Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, care reunește valoroasele comunicări ale personalităților invitate să-l evoce pe Mitropolitul Bartolomeu, precum și lucrările premiate ale elevilor care au participat la cele două ediții anterioare ale simpozionului.
Aș remarca, întâi de toate, pe coperta volumului, un detaliu la care Mitropolitul Bartolomeu ținea foarte mult, și anume, în fotografie, mâna sa dreaptă este îndreptată spre piept. Mai mult decât atât, poziția degetelor sale dezvăluie aspecte ale personalității sale, Mitropolitul Bartolomeu socotindu-și grăitoare și cele mai mici gesturi. Cu atât mai mult își cântărea cuvintele, reușind astfel să ajungă la mintea și la inima oricui. Dincolo de faptul că, printre multe alte fațete ale impresionantului său portret, a fost un dramaturg de mare valoare, a fost (în mod necesar complementar) și un foarte bun regizor. S-a implicat, astfel, cu multă responsabilitate și măiestrie și în punerea în scenă a piesele sale de teatru. Însă „piesa de teatru” pe care a iubit-o cel mai mult, cu toată responsabilitatea și harul dăruit lui de Dumnezeu, a fost Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, despre care spunea că este o piesă de teatru, care trebuie jucată foarte bine, cu o regie ca atare și cu personaje care să se regăsească în ea, altminteri iese prost și, ca orice piesă de teatru, nu este aplaudată, dacă nu a ajuns la țintă, cu atât mai mult cu cât Liturghia este o piesă de teatru dumnezeiască. De altfel, Mitropolitul Bartolomeu a tâlcuit el însuși fiecare moment (act), fiecare cuvânt (replică), fiecare gest și semnificație a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, într-o serie de predici din amvonul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, publicate într-o preafrumoasă carte: Cartea deschisă a împărăției (Polirom, 2011).
Era un bun regizor și pentru propriile cuvântări, așadar, un excelent orator. La predică, știa când să coboare tonul, când să-l ridice, când să fie mai blând, când să fie mai aspru, când să mângâie, când „să tune și să fulgere”! Se pregătea pe jumătate pentru predici, cealaltă jumătate fiind inspirată de auditoriu, care, captivat, răspundea, vibra la tot ceea ce el transmitea. Așadar, Mitropolitul Bartolomeu știa să-și controleze glasul, mimica, gesturile, făcându-le să vorbească de la sine și, astfel, cuvântul său să ajungă la inimile tuturor – mai ales la inima celor tineri, fiindcă întotdeauna găsea un cuvânt de folos, adesea din experiența lui personală, spre a le deveni sprijin și țintă.
Revenind la volumul Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, acesta se remarcă prin conținutul consistent, bogat, exprimat cu rostiri alese, dar și printr-o grafică de înaltă ținută, dictată, în fapt, de conținut, iar imaginile vin să însoțească cuvântul, înfățișându-i pe vorbitori, dar și creațiile literare, eseistice și artistice ale elevilor participanți. M-am oprit la câteva reflecții ale câtorva autori, care demonstrează că o asemenea carte este necesară, fiind întregitoare a tot ceea ce s-a grăit sau scris despre Mitropolitul Bartolomeu, fie că au fost teze de doctorat, cărți aniversare, articole sau cuvântări la felurite manifestări și evenimente. Iată o judicioasă justificare a simpozionului și inclusiv a volumului de față, pe care o aduce Părintele director Liviu Vidican-Manci în Cuvântul-înainte, spunând despre Mitropolitul Bartolomeu că „a rămas în inima clujenilor ca o voce profetică, un orator neîntrecut și un om de cultură cu un profil impresionant”[7]. Dacă este așa, cu atât mai mult merită această personalitate a Bisericii, a culturii și a țării noastre, să se regăsească permanent în conștiința noastră a tuturor și mai ales în cea a clujenilor, iar acest simpozion reușește să-l păstreze viu inclusiv în conștiința tinerilor clujeni și de pretutindeni.
La acest cuvânt, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei adaugă, esențial și cu multă justețe, în Cuvântul său omagial: „Simpozionul organizat de Colegiul Ortodox «Mitropolitul Nicolae Colan» din Cluj-Napoca este un omagiu necesar și binevenit adus unei personalități exemplare a culturii și Bisericii noastre”[8]. Așadar, iată, prin aceste cuvinte pe care le-am citat, Mitropolitul Bartolomeu își revendică pe deplin poziția în urbea noastră.
Părintele profesor Ioan Chirilă, în cuvântul său, este mai degrabă un exeget al acestei manifestări, surprinzând profilul profund, adânc, al simpozionului nostru, precum și al atitudinii tuturor celor implicați, de la cel mai mic până la cel mai mare. Astfel, Părintele profesor Chirilă se bucură că participă la un asemenea moment pentru a marca „un gen literar sau o specie care ar trebui să apară între speciile literare sau între formele culturale contemporane, specie pe care eu o numesc cultură sau literatură euharistică”[9]. Așadar, ceea ce facem prin acest simpozion și prin tot cuvântul evocator întru recunoștință nu este altceva decât o liturghie, care înseamnă mulțumire. Îi suntem recunoscători Mitropolitului Bartolomeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și pentru moștenirea pe care a lăsat-o. Suntem recunoscători pentru Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, care oferă burse pentru cei tineri, dar și pentru atâtea lucruri care pot fi descoperite, iată, și în această carte și în toate celelalte care vorbesc despre viețuirea pământească a Mitropolitului Bartolomeu Anania, viețuire însă ancorată în eternitate.
Aș încheia cu un cuvânt al doamnei Nicoleta Pălimaru, care este legată printr-un profund sentiment filial de Mitropolitul Bartolomeu, ea crescând, am putea spune, pe brațele Părintelui Anania de la Mânăstirea Văraticului, în acea vreme, pe care părinții copilei Nicoleta îl vizitau adesea dimpreună cu ea. Iar Părintele Bartolomeu Anania, care a avut întotdeauna o „slăbiciune” pentru copii, o „răsfăța” pe Nicoleta, iar ea îi poartă o recunoștință profundă, vădită în emoția cu care îl evocă întotdeauna. În volumul la care ne referim, îi zugrăvește un portret pe care îl reiau mai cu seamă pentru ca elevii-protagoniști ai simpozionului să ia aminte spre folosul lor în demersul școlar, atât în ceea ce privește limba română, cât și teologia, materii însemnate pentru ei. Iată ce spune doamna Nicoleta Pălimaru: „Ca admirator al lui Tudor Arghezi, Valeriu Anania îl surprinde în ipostaza de «meșteșugar al limbii române» (…) de la care deprinsese precizia gândului și limpezimea frazei”[10]. Portretul este întregit de doamna Pălimaru amintindu-l pe profesorul iubit al studentului Bartolomeu Anania, căruia i-a și devenit asistent: „Atenția distribuită egal între cercetarea teologică și practica rugăciunii îi aparține profesorului Teodor M. Popescu, unul dintre cei mai mari dascăli ai catedrei de Patrologie din cadrul Facultății de Teologie din București, disciplină pe care o cunoștea «nu numai pe dinafară, ci, mai ales, pe dinlăuntru. El știa că părintele duhovnicesc a fost un sfânt și, ca atare, scrierile lui poartă pecetea Duhului lui Dumnezeu»”[11]. Așadar, mesajul pentru tineri este acela de cunoaște nu numai pe dinafară, ci mai ales pe dinlăuntru, dar și de a-și păstra frumusețea tinereții lor nu doar în exterior, ci mai ales în interiorul lor, precum era frumusețea veșnicei tinereți a Mitropolitului Bartolomeu. El nu a îmbătrânit niciodată. După ce a trecut de 80 de ani, spunea că atunci când va îmbătrâni, se va gândi dacă să se retragă, să iasă la pensie, să se odihnească, însă au trecut anii, fără să ajungă să o facă, fiindcă nu îmbătrânea… A trecut în veșnicie aflându-se încă într-o tinerețe creatoare, făuritoare, cel ce rămâne pentru noi veșnicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania.
* * * * * * * *
* Articolul pleacă de la cuvântările la Simpozionul Național Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, ediția a III-a, organizat de Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan”, Muzeul Mitropoliei Clujului, Cluj-Napoca, 31 martie – 1 aprilie 2025, textul de față fiind adăugit și revizuit pentru publicare.
[1] A se vedea și Arhim. Dumitru Cobzaru, Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul și istoria, Editura Renașterea/Academia Română Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2023.
[2] ÎPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Cuvântare la instalarea ca Mitropolit, 25 martie 2006, Buna Vestire. Arhiva Radio Renașterea.
[3] Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 95 (modificările aduse de Mitropolitul Bartolomeu la traducerea textului liturgic au fost aprobate de Sfântul Sinod).
[4] Ibidem, p. 96.
[5] Valeriu Anania, „Biserica m-a chemat sub drapel, pe mine, bătrânul oștean”, Opera literară, vol. 8: Publicistica, vol. 2, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2008, p. 208.
[6] Valeriu Anania, Geneze, în volumul Poeme, Editura Polirom, Iași, p. 23.
[7] Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, „Cuvânt înainte”, în Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2025, p. 7.
[8] †Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit, „Cuvânt omagial”, în Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, p. 13.
[9] Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, „Mitropolitul Bartolomeu – model cultural și mărturisitor”, în Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, p. 24.
[10] Nicoleta Pălimaru, „Alte «întâlniri admirabile» ale Înaltpreasfințitului Bartolomeu”, în Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Vocea din agora cetății, p. 43.
[11] Ibidem.
