Festival-concurs de obiceiuri și tradiții de iarnă „Junii Satului”, la Măguri-Răcătău

de | nov. 29, 2022

Cea de-a patra ediție a Festivalului-concurs de obiceiuri și tradiții de iarnă „Junii Satului” se va desfășura sâmbătă și duminică, 10-11 decembrie 2022, în comuna clujeană Măguri-Răcătău. Festivalul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Măguri-Răcătău și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, urmărește redescoperirea valorilor tradiționale, a obiceiurilor de iarnă autentice locale, promovarea și orientarea acestora spre tânăra generație, pentru păstrarea și punerea în valoare a creațiilor populare autentice, a portului popular, a obiceiurilor și tradițiilor românești.

Sâmbătă, 10 decembrie, în prima zi a evenimentului, de la ora 12:00, vor evolua în concurs copiii cu vârsta între 6 și 14 ani, iar duminică, a doua zi, de la aceeași oră, vor urca pe scena Căminului Cultural din Măguri-Răcătău adolescenții și adulții. Cu toții vor prezenta colinde tradiționale, alături de obiceiuri și tradiții de iarnă, precum: ceata junilor, colinda la gazdă, orații etc.

Un juriu de specialitate va aprecia autenticitatea și valoarea obiceiurilor și tradițiilor prezentate în concurs și va acorda premii participanților. Festivitatea de premiere se va desfășura în fiecare zi, de la ora 16:00,  și va fi precedată de spectacolul prezentat de invitații în festival.

În judeţul Cluj, în zona de munte, se păstrează „colindatul de ceată bărbătească”, inclus în anul 2014 în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Este singurul obicei românesc din perioada Sărbătorilor de iarnă înscris pe această listă. Obiceiul cetei de colindători, numiţi „Juni”, se mai păstrează la Măguri-Răcătău și în alte sate din zonă deși, în vechime, aria lui de răspândire a fost mult mai mare. Numărul tinerilor care alcătuiesc ceata este diferit de la sat la sat, aşa după cum şi numărul cetelor diferă după mărimea satelor. Conducătorul cetei, numit taroste sau grăitor, este ales după mai multe criterii, printre care experiența și abilitățile de conducător. Acesta are rolul de a veghea la buna comportare a tinerilor din ceată pe toată perioada sărbătorilor, de a organiza repetiţiile pentru colinde, să vorbească în numele cetei, să „grăiască” sau să „alduiască” colacul și să organizeze jocul.

Informații suplimentare, legate de regulament și înscrieri se pot obține AICI. 

FOTO: Junii de la Măguri-Răcătău/ Arhiva CJCPCT Cluj

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
„Noaptea Europeană a Muzeelor”, ediția 2024

„Noaptea Europeană a Muzeelor”, ediția 2024

Aflat la cea de-a 20-cea ediție, cel mai important eveniment nocturn al iubitorilor de cultură și frumos, denumit „Noaptea Europeană a Muzeelor”, are loc în seara zilei de sâmbătă, 18 mai 2024. Ca de fiecare dată, pregătirile specifice crează o forfotă de bun-augur,...