Festival de colinde tradiționale, la Ceanu Mare

de | dec. 19, 2017 | Activități parohiale, Actualitatea religioasă

Luni, 18 decembrie 2017, a avut loc cea de a XV-a ediție a Festivalului-Concurs Județean de Colinde „Raza Soarelui”. Festivalul s-a desfășurat pe două sectiuni: colinde și pictură pe sticlă. Festivalul a fost organizat de către Școala Gimnazială Ceanu Mare, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Primăria și Consiliul Local Ceanu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. La secțiunea colinde au participat 15 grupuri din judetele Cluj, Sălaj, Maramureș și Bistrița. Fiecare dintre aceste grupuri au prezentat juriului, format din reprezentanți ai comunității locale, Inspectoratului Scolar județean Cluj, Colegiul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca și Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, câte 2 colinde. Marele premiu al festivalului la sectiunea colinde a fost câștigat de grupul „Cununița de la Munte” sub îndrumarea profesorului Abrudan Olga al Școlii Gimnaziale „Pelaghia Roșu” din Mărișel din județul Cluj. La sectiunea pictură pe sticlă premiul I a fost câștigat de către eleva Rus Lavinia de la Școala Gimnazială „Ion Alexandru” din Sînpaul județul Cluj.

Festivalul a fost posibil cu sprijinul fianciar și material al comunității locale prin Primăria și Consiliul Local Ceanu Mare, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Parohia Ceanu Mare, Parohia Bolduț, Parohia Boian, Parohia Iacobeni, Mănăstirea Soporul de Câmpie, Florăria Ani din Câmpia Turzii, SC Botezan SRL din Ocna Mureș și SC Gelia Mociu SRL.

Ultimele articole

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...